ASF: Clienţii Harinvest trebuie să se înscrie la masa credală până pe 12 mai, pentru a fi despăgubiţi

Clienţii casei de brokeraj Harinvest trebuie să se înscrie la masa credală până la data de 12 mai 2014 pentru a fi despăgubiţi de Fondul de Compensare a Investitorilor, se arată într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Romania TV
25 apr. 2014, 10:37
ASF: Clienţii Harinvest trebuie să se înscrie la masa credală până pe 12 mai, pentru a fi despăgubiţi

Fondul de Compensare a Investitorilor îi va despăgubi pe clienţii Harinvest în limita unui plafon maxim de 20.000 de euro.

„Urmare a sentinţei Tribunalului Vâlcea, din data de 26 martie 2014, care a admis cererea Harinvest pentru deschiderea procedurii de insolvenţă şi a numit administratorul judiciar SP Evilex IPURL, Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI) va interveni pentru despăgubirea clienţilor Harinvest. Potrivit normelor legale naţionale şi comunitare în vigoare, schema de compensare a investitorilor este declanşată fie în baza deciziei ASF, fie în baza hotărârii autorităţii judiciare, indiferent care dintre acestea intervine prima”, se spune în comunicat.

Termenele stabilite de către instanţă, în cadrul procedurii de insolvenţă, pe care investitorii trebuie să le urmărească în vederea obţinerii despăgubirilor, sunt următoarele: 12 mai 2014 – termenul pentru depunerea creanţelor, 3 iunie 2014 – termenul limită pentru fixarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor, 19 iunie 2014 – termenul limită pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor. Şedinţa adunării creditorilor a fost fixată de către administratorul judiciar pentru data de 16 iunie 2014, iar noul termen de fond este 18 iunie 2014.

ASF precizează că că este necesar ca toţi clienţii Harinvest, care se consideră prejudiciaţi de către societate, să se înscrie la masa credală până la data de 12 mai 2014. FCI va lua în considerare doar cererile de compensare a investitorilor care au depus declaraţii de creanţă şi care au fost înregistrate în tabelul definitiv al creanţelor.

Toate cererile de înscriere la masa credală urmează să fie depuse la Tribunalul Vâlcea.

La sfârşitul anului trecut, ASF a retras autorizaţia de funcţionare a casei de brokeraj Harinvest, a aplicat amenzi de sute de mii de lei şi a interzis mai multor angajaţi ai Harinvest să mai activeze pe piaţa de capital între trei şi cinci ani, după ce a descoperit vânzarea frauduloasă de către firma de brokeraj a portofoliilor de acţiuni.

 

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Dana Marijuana, prima reacție după moartea Gianinei Gheorghiu. Lacrimi și durere, după ce rapperița s-a stins la 37 de ani
Fanatik.ro
Jucătorul de la Rapid care l-a șocat cu apariția sa pe Dan Șucu: “Arăta ca o focă! A venit cu 10 kg mai gras” 
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii trebuie să facă solicitare către Asociația de Proprietari. Instanța refuză total controlul
Playtech.ro
Ce riscă un proprietar dacă chiriașul acumulează restanțe la întreținere? Cum se pot recupera banii
Adevarul
Doi profesori din SUA sunt cei mai bogați români din topul Forbes al miliardarilor lumii. Pe lista scurtă mai apar Ion Țiriac și frații Pavăl
wowbiz.ro
Cristina Spătar rupe tăcerea despre soțul ei! Cât de gelos este Vicențiu Mocanu: „Știe tot ce vorbesc”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Octavian, un tânăr căpitan al Forțelor Aeriene Române, și-a pierdut viața în timp ce încerca să salveze un câine
iamsport.ro
Alex Dobre, la un pas de transferul la West Ham! Impresarul român a spus totul despre mutare
MediaFlux
Bani în plus la pensie în 2026. S-a stabilit oficial în buget suma
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj