ASFALT SURPAT în Bucureşti. Trafic de coşmar în zona Eroilor, după ce circulaţia a fost restricţionată VIDEO

Trafic de coşmar în Bucureşti, luni dimineaţa, în zona Eroilor, după ce circulaţia a fost restricţionată din cauza asfaltului surpat. 
Romania TV
14 dec. 2015, 08:19
ASFALT SURPAT în Bucureşti. Trafic de coşmar în zona Eroilor, după ce circulaţia a fost restricţionată VIDEO

Circulaţia va fi restricţionată în zona Eroilor, unde s-a surpat şoseaua din cauza lucrărilor la extinderea magistralei de metroue, timp de cel puţin 30 de zile.

Luni dimineaţa, traficul s-a desfăşurat extrem de îngreunat. Circulaţia a fost închisă, sâmbătă, pe bulevardul Eroilor, între strada Carol Davila si Pod Eroilor, şi pe bulevardul Eroilor Sanitari, între strada Carol Davila şi Piaţa Operei.

Citeşte şi

La sediul Primăriei Capitalei a avut loc, duminică, o şedinţă la care au participat reprezentanţi ai Metrorex, ai Poliţiei Rutiere, ISU şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii şi prefectul Capitalei, Paul Petrovan, la care au fost discutate măsurile de intervenţie pentru punerea în siguranţă a zonei, precum şi eventuale măsuri de extindere a restricţiei de circulaţie. În ședință a fost stabilit ca, timp de minimum 30 de zile, circulația în zona Eroilor să fie restricționată, până la remedierea situației.

RATB a deviat traseele a nouă linii de autobuz care circulă în zona Eroilor din Capitală, unde s-a surpat şoseaua în urma lucrărilor făcute pentru extinderea magistralei de metrou, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al regiei, Constantin Tobescu.

Autobuzele ale căror trasee vor fi deviate în zona Eroilor sunt: 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368, 668.

Autobuzele vor circula deviat de la intersecția Splaiul Independenței cu strada Știrbei Vodă pe Splaiul Independenței — Șoseaua Cotroceni — strada Dr. Marinescu — bulevardul Eroii Sanitari — strada Dr. Carol Davila — bulevardul Eroilor — bulevardul Dr. Bagdasar.

În sensul spre centru, traficul este deviat pe strada Elefterie — Piața Operei — Splaiul Independenței, de unde reintră pe strada Știrbei Vodă. Aici a fost înființată suplimentar o stație de autobuz, care le vine în ajutor celor care vor să meargă la stația de metrou Eroilor, a adăugat Tobescu.

Circulația rutieră în sensul de coborâre din cartierele Drumul Taberei și Militari se va face prin Șoseaua Pandurilor și Calea 13 Septembrie, iar o altă rută ar fi Șoseaua Geniului și Șoseaua Cotroceni.

Sensul de urcare spre cartierele Militari și Drumul Taberei va fi: Splaiul Independenței — Șoseaua Cotroceni și Șoseaua Geniului. A doua variantă de traseu propusă este Șoseaua Cotroceni — bulevardul Iuliu Maniu, bulevardul Vasile Milea, iar o a treia variantă: Splaiul Independenței — strada Elefterie — bulevardul Eroilor.

În acest context, s-a luat măsura interzicerii opririi pe ambele sensuri pe străzile Dr. Marinescu și Elefterie, iar cei care locuiesc în această zonă sunt rugați să elibereze carosabilul până luni.


DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT