Asistentă medicală moartă, după trei zile de comă. Femeii i s-a făcut rău în tura de noapte

O asistentă medicală care a intrat în comă, în urmă cu câteva zile, la finalul turei de noapte la spitalul din Zimnicea, a murit duminică, la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti.
Romania TV
04 nov. 2018, 20:49
Asistentă medicală moartă, după trei zile de comă. Femeii i s-a făcut rău în tura de noapte

Femeia a fost internată în comă profundă, la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, în data 30 octombrie.

Colegii povestesc că, pe timpul gărzii, femeia a acuzat dureri de cap și chiar faptul că nu mai vede cu un ochi, iar spre ziuă, prezenta semne clare ale unei afecțiuni cerebrale grave. Ei spun că medicul de gardă de pe secție nu ar fi luat-o în seamă nici pe ea, nici pe colegele alertate de starea acesteia. Asistentele au cerut sprijinul medicului de gardă de pe Secția de Ginecologie, care a sunat imediat la Ambulanță.

Aflată deja în comă, asistenta a fost transferată la Spitalul Județean din Alexandria unde s-a stabilit că este vorba de un hematom intra-cranian. Din cauza stării critice, a fost transferată, în aceeași dimineață, la Institutul de boli cerebrovasculare din București.

Surse din spital declarau că familia asistentei Carmen Vătafu este foarte nemulţumită de faptul că personalul medical şi medicul de gardă nu au intervenit la timp pentru a o ajuta pe femeie.

Conducerea spitalului a declarat situația ca accident de muncă. Potrivit unor surse din spital, pe Secția de Interne, doar ea și o infirmieră aveau în grijă circa 50 de bolnavi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT