Astrofizicienii au descoperit noi detalii despre formarea galaxiei Andromeda, vecina Căii Lactee

Galaxia vecină Andromeda este mai "tânără" decât Pământul. Calcularea momentului apariţiei acesteia, una dintre cele mai mari provocări pentru astrofizicieni
Romania TV
15 feb. 2018, 09:22
Astrofizicienii au descoperit noi detalii despre formarea galaxiei Andromeda, vecina Căii Lactee

Galaxia Andromeda, vecina Căii Lactee din care face parte şi sistemul nostru solar, s-a format în urma unei coliziuni uriaşe dintre două galaxii mai mici, în urmă cu aproximativ trei miliarde de ani, pe vremea când Terra exista deja, potrivit unui studiu citat de AFP.

Calcularea momentului în care a apărut această galaxie a fost o mare provocare pentru astrofizicieni, având în vedere diferenţele mari de vârste ale stelelor care o formează.

Pentru noul studiu, publicat miercuri în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, cercetători francezi şi chinezi, coordonaţi de Francois Hammer, de la Observatorul din Paris, au folosit „cele mai puternice sisteme computerizate din Franţa” pentru a analiza un terabyte de date, potrivit Mediafax. 

Citeşte şi O galaxie „moartă” fotografiată de Hubble datorită efectului de lentilă gravitaţională

Această analiză le-a permis să vadă în profunzime „mecanismele fizice implicate în formarea Andromedei şi să afle informaţii despre originea ei”, se arată într-un comunicat al observatorului.

Studii anterioare au demonstrat o diferenţă majoră între galaxia noastră şi Andromeda – considerate multă vreme gemene, au spus cercetătorii.

În Andromeda, unele stele orbitează haotic, în timp ce în Calea Lactee toate astrele se rotesc în jurul centrului galaxiei.

Potrivit noului studiu, în Andromeda stelele se mişcă haotic pentru că această galaxie este mai tânără.

Citeşte şi Galaxia noastră este împinsă prin spaţiu de un vid extragalactic. Ne îndreptăm cu 2 milioane km pe oră spre super-roiul lui Shapley

Datele au arătat că, în urmă cu 7-10 miliarde de ani, două galaxii – una de patru ori mai mare decât cealaltă – s-au aflat pe o rută de coliziune.

Cercetătorii au simulat traiectoriile acestora şi au ajuns la concluzia că acestea au fuzionat în urmă cu 1,8 – 3 miliarde de ani, rezultând Andromeda.

Imagini reconstituite se găsesc în video de mai jos.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile locuințelor în România au devenit cele mai accesibile din UE. Ce se întâmplă cu chiriile
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România