Atac cu cuţitul la Wuhan. Un bărbat a ucis un lider comunist şi pe familia acestuia, în total sunt şapte morţi

26 10. 2021, 16:41

Drama a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Xiaosi, un sătuc care face parte din Wuhan (centru), oraşul în care au apărut primele cazuri de Covid-19 la sfârşitul lui 2019.

Suspectul, un bărbat în vârstă de 39 de ani, a înjunghiat mortal cinci persoane, după care a ucis alte două în timpul fugii, a anunţat, într-un comunicat postat pe reţeaua de socializare Weibo, poliţia locală.

Încolţit de către forţele de ordine, fugarul a sărit de pe un pod peste fluviul Yangtze, cel mai lung din China, foarte larg în zona respectivă, potrivit poliţiei. „Poliţia face totul, în prezent, pentru a-l găsi!”, se arată în comunicatul preluat de NDTV.

Potrivit China.org.cn, o publicaţie oficială, suspectul i-ar fi ucis mai întâi pe un oficial local din Partidul Comunist Chinez (PCC, unic) şi pe soţia acestuia, după care a atacat-o pe nora acestora şi apoi doi copii care se aflau în casă.

Citeşte şi Trei morţi şi şase răniţi într-un atac cu cuţitul, în Germania. Imagini şocante cu atacatorul VIDEO

Atacuri cu cuţitul au loc frecvent în China, în lipsa altor instrumente de ucis într-o ţară în care portul armei nu este autorizat cetăţenilor obişnuiţi.

În februarie 2019, un bărbat care îşi suspecta soţia de adulter, a înjunghiat mortal opt persoane într-un sat din provincia Gansu (nord-vest).

Citeşte şi Regizor cunoscut atacat cu cuțitul, în plină stradă. A fost transferat de urgenţă la spital!

În aprilie 2018, un bărbat a ucis nouă eleve de colegu la ieşirea din instituţie, în provincia Shaanxi (nord). Bărbatul a spus că a acţionat din răzbunare, după ce a fost victima unor hărţuiri pe când era elev la acel colegiu.