Atac în stil mafiot într-un cămin studenţesc din Iaşi. 4 tineri, la un pas de moarte

Patru studenţi de la Facultatea de Geografie şi Geologie, din anul I de master, cazaţi în Căminul C4 din Campusul Târguşor Copou al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, au fost la un pas să fie sufocaţi după ce unul dintre colegii lor din cămin le-a dat foc la uşa de la cameră. 
Ionela Marcu
19 mart. 2015, 10:56
Atac în stil mafiot într-un cămin studenţesc din Iaşi. 4 tineri, la un pas de moarte

Noaptea trecută, pe la ora 2, un tânăr, despre care nu se ştie dacă a fost ajutat de colegii săi sau nu, folosindu-se de o cârpă în­muiată în spirt pe care a pus-o sub uşa camerei 95, a pornit un foc, scrie ziaruldeiasi.ro. Focul s-a extins pe partea interioară a uşii, iar cei patru tineri dormeau când unul dintre studenţii care citeau în sala de lectură a simţit miros de fum şi a început să bată la uşa colegilor săi.

Citeşte şi Mai mulţi studenţi din Iaşi au ajuns la spital după ce au consumat etnobotanice în cămin

Tinerii au reuşit, folosindu-se de două pături, să spargă uşa care ardea pe partea interioară de sus până jos, iar apoi a fost chemată Poliţia, care a venit şi a vorbit cu toţi tinerii de pe palier. „Există o sesizare depusă cum că uşa ar fi prezentat urme de arsuri, efectuăm verificări asupra situaţiei de fapt, există persoane bănuite în cauză. Continuă cercetările în ve­derea identificării persoanelor implicate”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspecto­ratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

Făptaşii riscă exmatricularea

Din mărturiile studenţilor aflaţi în momentul respectiv în cămine, incendiul ar fi fost provocat de un grup de tineri cu care cei din camera respectivă avuseseră o alter­caţie, evenimentul fiind catalogat drept „o reglare de conturi”.
În ur­mă cu o lună, un echipaj al Poliţiei a intervenit pentru a calma un scandal izbucnit în afara căminului între grupurile de tineri, care însă păruse a se fi soluţionat amiabil. „Sunt foarte îngrijorat de aceste lucru, este o anchetă foarte serioasă în desfăşurare şi se vor respecta toate rigorile legii”, a precizat ec.jr. Bogdan-Eduard Pleşcan, directorul general administrativ al UAIC.

Citeşte şi 20 de medalii şi locul I pe naţiuni pentru studenţii români, la Olimpiada Internaţională de Matematică

La faţa locului s-au deplasat mai multe persoane din conducerea universităţii, inclusiv rectorul, prof.dr. Vasile Işan, care a precizat că studenţii sunt sănătoşi şi nu au păţit nimic. „Sper că se va scoate la iveală problema de fapt, mă bucur că, har Domnului, studenţii sunt sănătoşi şi nu au nicio problemă. Am fost, m-am întâlnit cu ei, am vorbit şi mi-au spus că nu ştiu nici ei despre cine poate fi vorba. Este greu de crezut că la ora respectivă ar fi intrat cineva din afara cămi­nului să facă acest lucru. Nu putem bănui încă ce s-a întâmplat, sunt doar simple supoziţii”, a declarat prof.dr. Vasile Işan, rectorul UAIC.

Conform informaţiilor obţinute din administraţia universităţii, există posibilitatea ca, dacă studenţii vor fi identificaţi, după ce Poliţia îşi va încheia ancheta, aceştia să fie eva­cuţi din cămin şi propuşi pentru ex­ma­triculare, mai mult, să fie lipsiţi şi de dreptul de a se reînmatricula la Uni­versitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bolojan și-a pus oamenii în funcții cheie. Ce vrea să facă în justiția din România
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet