Atac TERORIST într-un campus universitar din Kenya: Cel puţin 147 morţi şi zeci de răniţi

Cel puțin 147 persoane au fost ucise joi în Kenya, într-un atac lansat în incinta campusului universitar din orașul Garissa, la aproximativ 150 km de granița somaleză, potrivit unui prim bilanț provizoriu anunțat de Centrul național de gestionare a catastrofelor (NDOC), relatează AFP.
Alina Costache
02 apr. 2015, 10:51
Atac TERORIST într-un campus universitar din Kenya: Cel puţin 147 morţi şi zeci de răniţi

Crucea Roșie din Kenya a anunțat la rândul său că 30 de persoane au fost rănite, dintre care patru în ‘stare extrem de gravă’, și au fost transportate la spital. „Majoritatea victimelor au fost rănite de gloanțe”, a precizat Crucea Roșie pe contul de Twitter, potrivit Agerpres.

‘Atacatorii au intrat în forță în universitatea din Garissa, au deschis focul asupra paznicilor care supravegheau intrarea, în jurul orei 05.30’ (02.30 GMT) în această dimineață, ‘după care au ‘tras la întâmplare în interiorul campusului’, a explicat șeful poliției kenyene Joseph Boinnet, potrivit unui comunicat. Un martor a declarat că a văzut corpurile neînsuflețite a doi paznici uciși la intrarea în acest campus, în care locuiesc numeroși studenți.

Islamiștii somalezi shebab au revendicat atacul lansat în zorii zilei de joi asupra universității din orașul kenyan Garissa.

”Kenya este în război cu Somalia (…) Oamenii noștri sunt încă în interior și luptă. Misiunea lor este de a-i omorî pe toți cei care sunt împotriva shebab”, a declarat prin telefon pentru AFP un purtător de cuvânt al grupării islamiste, șeicul Ali Mohamud Rage.

Potrivit Reuters, purtătorul de cuvânt al islamiștilor shebab pentru operațiuni militare, șeicul Abdiasis Abu Musab, a afirmat că musulmanii din clădirea universității au fost cruțați, fiind uciși unii dintre creștini, iar alții au fost luați ostatici.

”Am triat oamenii și le-am dat drumul musulmanilor. Sunt multe corpuri neînsuflețite de creștini în interiorul clădirii. Ținem, de asemenea, ostatici mulți creștini. Luptele continuă încă în interiorul colegiului”, a declarat șeicul agenției Reuters.

Garissa, oraș cu 120.000 de locuitori situat la 140 kilometri de granița cu Somalia, a fost ținta grupării islamiste somaleze Al-Shabab, care a comis o serie de atacuri în Kenya ca urmare a participării acestei țări la contingentul Uniunii Africane care ajută Somalia să lupte împotriva grupării, menționează DPA. Cel mai grav atac comis de Al-Shabab, în septembrie 2013, la un centrul comercial din Nairobi, s-a soldat cu cel puțin 67 de morți.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
George Russell a câștigat Marele Premiu al Azerbaidjanului 2026: Lewis Hamilton, pe locul 7 în Baku
Capital.ro
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat implicarea Washingtonului în căderea Guvernului Bolojan: Putem face asta oricărei țări dorim
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Copiii lui Harry și Meghan Markle au fost retrași de la școală după doar 2 zile. Ce s-a întâmplat cu prințul Archie și prințesa Lilibet
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte