Atacatorii scriitoarei, lăsaţi în libertate. Un bărbat şi două femei au povestit magistraţilor ce s-a întâmplat cu „ambulanţa neagră”

Trei persoane au fost reţinute şi prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţia de lovire şi alte violenţe, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după incidentul de miercuri seara în care scriitoarea Doina Popescu-Brăila a fost agresată de un grup de persoane în zona Gării de Nord din Capitală, în timp ce se afla într-o maşină tip ambulanţă. Magistraţii au decis să fie judecaţi în libertate.
Filip Stan
06 iul. 2018, 10:01
Atacatorii scriitoarei, lăsaţi în libertate. Un bărbat şi două femei au povestit magistraţilor ce s-a întâmplat cu

Atacatorii scriitoarei acuzată de răpire de copii au fost lăsaţi în libertate. Potrivit România TV, un bărbat și două femei au fost eliberați sub control judiciar. Au recunoscut în faţa anchetatorilor că au agresat-o pe femeie. Atacatorii au presupus că este vorba de aşa-zisa ambulanţă care fură copii.

„La data de 4 iulie, în jurul orei 23,30, o femeie a sesizat prin apel la 112 faptul că a fost agresată de un grup de bărbaţi, pe o stradă din sectorul 1. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii Secţiei 3, iar din primele verificări s-a stabilit că femeia, care dormea într-o autospecială inscripţionată cu însemne specifice ambulanţei, staţionată în faţa unui imobil de pe raza sectorului 1, a fost lovită de cinci bărbaţi. Poliţiştii i-au identificat pe aceştia şi i-au condus la sediul Secţiei 3 Poliţie pentru audieri”, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

Vezi şi: Poliţia Română, prima reacţie în cazul ambulanţei care fură copii: Nu e neagră, e albă şi nu fură copii, aduce cultura în comunitate

Persoana vătămată a primit îngrijiri medicale de specialitate în incinta subunităţii de poliţie, dar a refuzat să fie dusă la spital.

Cu privire la vehiculul folosit de victimă, s-a stabilit că este unul privat, nu aparţine sistemului de ambulanţă şi nu are utilitate medicală, spun poliţiştii.

Potrivit unor surse din poliţie, scriitoarea cumpărase maşina în scop profesional, pentru a face un circuit prin ţară sub denumirea „Salvaţi literatura„, pe maşină fiind inscripţionate aceste detalii. Aceleaşi surse au mai menţionat că nu există o „Ambulanţă neagră” care ar fura copii.

Vă reamintim că scandalul a avut loc în zona Gării de Nord şi a luat amploare după ce o persoană a făcut un live pe pagina sa de Facebook în care spunea că fiul său era cât pe ce să fie răpit. Oamenii s-au adunat în jurul autospecialei, în care se afla scriitoarea Doina Popescu, au scos-o pe femeie din mașină și au luat-o la bătaie.

De cealaltă parte, scriitoarea agresată susține că nimic nu este adevărat și că ea călătoreşte cu ambulanța cu pricina, care face parte dintr-un proiect care are ca scop promovarea literaturii.

„Acest individ mă filma prin geamul între-deschis în timp ce mă schimbam şi ca să nu îl reclam eu, a pornit acest incident stupid. A răsturnat discuţia. Eu mă schimbam şi el mă filma. Eu eram în ambulanţa mea. Eu dorm în această ambulanţă.  Aceasta a fost soluţia să merg cu cărţile în vârf de munte, la târgurile de carte. Am bătut Ardealul fără nici un incident”, povesteşte Doina Popescu.

Femeia susţine că nu a intrat în contact cu niciun un copil. Scriitoarea se plânge că atât ea, cât și una dintre fiicele sale primesc și acum amenințări cu moartea.

„Am sunat şi a intervenit poliţia. Ei s-au adunat câteva sute. M-au ameninţat cu moartea. Toată noaptea am primit ameninţări, poliţiştii le-au explicat că nu este o astfel de ambulanţă, că sunt o persoană onorabilă”, a explicat femeia.

Atât scriitoarea, cât și cei 5 agresori au fost duși la audieri la Sectia 3 de politie. Doina Popescu a depus plângere împotriva agresorilor.

„La data de 4 iulie, în jurul orei 23,30, o femeie a sesizat prin apel 112 faptul că a fost agresată de un grup de bărbaţi, pe o stradă din sectorul 1. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii Secţiei 3, iar din primele verificări s-a stabilit că femeia, care dormea într-o autospecială inscripţionată cu însemne specifice ambulanţei, staţionată în faţa unui imobil de pe raza sectorului 1, a fost lovită de cinci bărbaţi. Poliţiştii i-au identificat pe aceştia şi i-au condus la sediul Secţiei 3 Poliţie pentru audieri”, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

Persoana vătămată a primit îngrijiri medicale de specialitate în incinta subunităţii de poliţie, dar a refuzat să fie dusă la spital.

Cu privire la vehiculul folosit de victimă, s-a stabilit că este unul privat, nu aparţine sistemului de ambulanţă şi nu are utilitate medicală, spun poliţiştii.

Poliţia spune că scriitoarea cumpărase maşina în scop profesional, pentru a face un circuit prin ţară sub denumirea „Salvaţi literatura”, pe maşină fiind inscripţionate aceste detalii. Aceleaşi surse au mai menţionat că nu există o „Ambulanţă neagră” care ar fura copii.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, şi tragerea vinovaţilor la răspundere penală.

Legenda urbană despre ambulanţa neagră destinată traficului de copii a creat o adevărată isterie în mediul virtual în ultimii ani. Nu este prima dată când oameni nevinovaţi au fost atacaţi pentru că se deplasau cu o ambulanţă. În septemebrie 2016, o tânără a transmis un mesaj halucinant prin care spunea că o ambulanţă neagră umblă prin cartierele bucureştene şi răpeşte copii. În realitate, maşina aparţinea Centrului Medical de Dianosticare şi Tratament Ambulatoriu şi era destinată serviciului medical al celor aflaţi în nevoie. Salvarea cu indicativul 005 a ajuns să fie scoasă de pe traseu de frica oamenilor.

Ambulanţa neagră, despre care s-a spus că fură copiii pentru organe, scoasă de pe traseu de frica oamenilor

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Profeția uluitoare a lui Mitică Dragomir: „E trăsnet! El va fi viitorul portar al echipei naționale”. Exclusiv
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Cât costă succesiunea în 2026 și cât impozit plătești la stat dacă sunt mai mulți moștenitori
Adevarul
Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la priveghiul celor doi soți care și-au pierdut viața în evenimentul din Ciortești. Detaliul important care lipsește de pe una dintre cruci
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Sunt vizați toți românii care au sau vor să cumpere apartamente!
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat