Atentat cu maşină-capcană. Sunt peste 4 morţi şi 44 de răniţi

O maşină-capcană a explodat luni seara în estul capitalei afgane Kabul, lângă un complex unde îşi au sediul mai multe companii şi organizaţii internaţionale, rănind peste 40 de persoane, informează agenţiile de presă internaţionale.
Filip Stan
14 ian. 2019, 16:37
Atentat cu maşină-capcană. Sunt peste 4 morţi şi 44 de răniţi

Vehiculul-capcană a vizat un complex ce găzduia angajaţi străini, dar care era în parte gol în momentul exploziei, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najob Danish, citat de AFP. Potrivit lui Danish, în momentul exploziei „doar câţiva gardieni” se aflau în complex.

„Mai mult de 40 de persoane au fost rănite”, a notat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii afgan, Wahidullah Mayar.

Potrivit Reuters, care citează oficiali în domeniul securităţii, maşina-capcană a explodat în exteriorul unui complex puternic securizat, unde îşi au sediul mai multe companii şi organizaţii de caritate internaţionale, provocând rănirea mai multor persoane, care au fost duse la spital, şi pagube materiale importante, potrivit Agerpres.

O sursă securitară afgană a declarat că explozia a avut loc pe şoseaua Jalalabad, lângă Green Village, complex care are ziduri antiexplozie şi posturi de securitate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei afgane, Basir Mujahid, vehiculul plin cu explozivi a fost detonat. „Zona a fost izolată şi este în curs o operaţiune pentru găsirea suspecţilor şi atacatorilor”, a spus el.

Deocamdată, atentatul nu a fost revendicat, însă Green Village a mai fost în trecut ţinta unui atac al militanţilor islamişti, potrivit Agerpres.

Noul atentat are loc într-un moment în care s-au intensificat eforturile diplomatice pentru a pune capăt conflictului afgan, în care foţele guvernamentale, susţinute de comunitatea internaţională, luptă împotriva insurgenţilor talibani.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Veste proastă pentru Nicușor Bancu la naţionala României: Gigi Becali vrea să-l vândă rapid pe Pădurariu. Editorial Ştefan Beldie
Capital.ro
De unde vii și unde mergi? Întrebările puse șoferilor într-o amplă anchetă de trafic
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
S-a aflat! Ce a facut Vlad cu câinele Valentinei dupa ce ar fi ucis-o. Sora ei cere ajutorul oamenilor: „Tot ce mi-a rămas…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte