Atentat sinucigaş. Un terorist s-a detonat într-o tabără de instrucţie a poliţiei. Zeci de morţi şi răniţi

Cel puţin 13 persoane au fost ucise în urma unui atentat produs joi în capitala Somaliei, Mogadishu, după ce un atacator sinucigaş a detonat o bombă într-o tabără de instrucţie a poliţiei, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Filip Stan
14 dec. 2017, 07:45
Atentat sinucigaş. Un terorist s-a detonat într-o tabără de instrucţie a poliţiei. Zeci de morţi şi răniţi

Purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, maiorul Mohamed Hussein, a precizat că atacatorul, având asupra lui o centură cu explozibil, s-a infiltrat în sediul Academiei de Poliţie Kahiye şi a acţionat în timpul unei parade.

Directorul serviciului de ambulanţă din Mogadishu, Abdikadir Abdirahman, a anunţat că „au fost transportaţi 13 morţi şi 15 răniţi de la academia de poliţie”, potrivit Mediafax.

Gruparea militantă islamistă Al-Shabaab a revendicat acest atac, precizând că va anunţa şi numărul victimelor. Al-Shabaab conduce o insurgenţă împotriva guvernului susţinut de ONU şi a aliaţilor săi din cadrul Uniunii Africane, în încercarea de a impune propria administraţie şi o interpretare strictă a Islamului.

La 14 octombrie 2017, o explozie cauzată de un camion-capcană într-o zonă aglomerată a capitalei Mogadishu, a ucis cel puţin 358 de oameni şi a rănit alţi 228. Cel mai sângeros atac terorist din istoria Somaliei a fost revendicat de gruparea Al-Shabaab.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT