Atentate în cascadă, sunt zeci de morţi şi răniţi. Luptele continuă şi la această oră

Zeci de soldaţi şi civili afgani au fost ucişi sau răniţi în atacuri întreprinse de către talibani în provinciile afgane Takhar (nord) şi Ghazi (sud-est), au indicat joi oficiali, citaţi de agenţia dpa.
Romania TV
08 nov. 2018, 08:55
Atentate în cascadă, sunt zeci de morţi şi răniţi. Luptele continuă şi la această oră

Un număr între 14 şi 20 de soldaţi ai armatei afgane au fost ucişi după ce a fost atacată baza lor din districtul Khawjs Ghar din Takhar în noaptea de miercuri spre joi, au declarat pentru dpa doi membri ai consiliului provinciei, Mohammad Azam Afzali şi Sayed Salahuddin Burhani, precizând că între 10 şi 16 militari au fost de asemenea răniţi.

Potrivit lui Afzali, şapte soldaţi ai armatei au fost ucişi şi alţi şapte răniţi în apropiere de districtul Dasht-e Archi miercuri noaptea.

Între timp, atacul talibanilor în districtul Jaghori din Ghazni a continuat. Rămân însă neclare relatările referitoare la victimele în rândul forţelor poliţiei locale şi al civililor care au pus mâna pe arme.

Joi dimineaţa, talibanii au început să atace şi au reocupat două posturi de control pe care le-au pierdut anterior în cursul unor lovituri aeriene în zonele Hotqul şi Dawood, au afirmat doi membri ai consiliului provinciei, Khaliq Dad Akbari şi Mohammad Nawrooz. Luptele în zonă continuă.

Potrivit unui localnic din Jaghori, Asad Arman, comandouri ale armatei au ajuns cu elicopterul joi dimineaţa, determinându-i pe militanţi să se retragă.

Jaghori, un district unde şiiţii Hazara sunt predominanţi, este unul dintre cele sigure din provincie, care a devenit ţinta atacurilor talibanilor ca urmare a unui asalt al militanţilor împotriva provinciei vecine Uruzgan.

În ultimele luni, militanţii talibani şi-au intensificat atacurile împotriva forţelor afgane de securitate şi a instituţiilor guvernamentale, lăsând trupele răsfirate pe cuprinsul ţării.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Pe ce ar plăti o avere starul celor de la Barcelona. Nimeni nu se aștepta la un astfel de răspuns de la Lamine Yamal
Capital.ro
Ce se întâmplă cu dosarul lui Călin Georgescu. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Lăcătuș nu l-a menajat pe fostul căpitan al FCSB: ”Ești prost rău!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți