Atenție, șoferi! Trucul care vă ajută pe timp de caniculă: cum poți face rapid răcoare în mașină, fără a porni climatizarea

Canicula devine din ce în ce mai greu de tolerat pe zi ce trece, iar mașinile se transformă într-o adevărată capcană. Iată care este cea mai rapidă metodă de a răcori aerul din interiorul vehiculului, fără să pornești aerul condiționat.
Alexandra Dumitrescu
29 iun. 2026, 17:53
Atenție, șoferi! Trucul care vă ajută pe timp de caniculă: cum poți face rapid răcoare în mașină, fără a porni climatizarea

Temperatura din interiorul unei mașini parcate în soare, încă de dimineață, poate ajunge până la 65 de grade Celsius, arată Observator.

„Dacă nu ai aer condiţionat, mai bine stai acasă. Imediat cum ne urcăm în mașina, îl şi pornim”, a declarat alt conducător auto.

Cum îți răcești mașina înainte să pornești aerul condiționat

Specialiștii recomandă să deschidem toate geamurile și să așteptăm câteva minute. După ce a trecut timpul, șoferii vor observa că temperatura a scăzut cu mult în interiorul vehiculului. Abia după aceea se pornește aerul condiționat, dar nu la mai puțin de 22 de grade, pentru a evita solicitarea instalației de climatizare.

De asemenea, specialiștii spun că nu este suficientă doar completarea freonului. Filtrele trebuie schimbate periodic, deoarece se depune mult praf și se poate reduce eficiența sistemului și calitatea aerului. Pe caniculă, foarte importantă este şi verificarea presiunii pneurilor.

„Pe timpul căldurilor este foarte bine ca presiunea în pneuri să fie făcută cu azot. Azotul este un gaz care nu schimbă compoziția și nu mai apare dilatarea și comprimarea aerului din pneuri și conferă o stabilitate mai bună la rulaj, precum și la frânare”, a explicat Sorin Olaru, şef service auto.

Citește și: Răsturnare de situație în dosarul de mită al lui Ciucu. Odeta Nestor, plasată în arest la domiciliu. Decizie definitivă

Căldura afectează reflexele şoferilor

Căldura extremă afectează atenția la volan. Șoferii care merg la drum lung fără aer condiționat obosesc rapid, iar reflexele lor scad periculos.

„La volan şi o secundă, două, trei de neatenție poate să intervină sever în capacitatea noastră de a conduce. În funcție de temperatura mediului, îți încetinește într-adevăr un pic viteza de reacție, îți poate afecta atenția, poți pierde anumite semnale”, a subliniat Mihai Ionescu, medic la Spitalul Colentina.

Pentru a evita problemele, experții recomandă o pauză de 15 minute la fiecare două ore de condus, timp în care și motorul are ocazia să se răcorească.

Citește și: Şedinţa CSAT s-a încheiat. Ce au discutat Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Principalele subiecte pe agenda de la Cotroceni

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
LIVE / Ion Ţiriac şi David Popovici inaugurează noua arenă din complexul de la Otopeni! Investiţie uriaşă realizată de magnat
Capital.ro
Pensia crește în funcție de acești ani de muncă. Cine beneficiază de această facilitate
Playtech.ro
Orașele din România în care apartamentele s-au scumpit cel mai mult. Bucureștiul a depășit Brașovul, modificări importante in top
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Horoscopul weekendului 14-15 noiembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România