Aterizare forţată a celei mai lungi aeronave din lume, în timpul unui zbor-test – VIDEO

Cea mai lungă aeronavă din lume - Airlander 10 - a fost avariată după o aterizare forţată produsă miercuri, în timpul celui de-al doilea test, informează BBC News online, preluat de Mediafax.
Ionela Marcu
24 aug. 2016, 14:17
Aterizare forţată a celei mai lungi aeronave din lume, în timpul unui zbor-test - VIDEO

Aparatul de zbor, care are lungimea de 92 de metri şi valorează 29 de milioane de euro, a aterizat forţat pe aerodromul Cardington, situat în comitatul Bedfordshire, la periferia nordică a capitalei Marii Britanii, Londra.

„Incidentul nu a avut loc în aer, ci în momentul aterizării”, a transmis compania Hybrid Air Vehicles, precizând că nimeni nu a fost rănit.

Airlander 10, care funcţionează cu heliu şi poate transporta 48 de persoane, decolează şi aterizează vertical. Aparatul de zbor, care are o autonomie de zbor de două săptămâni, poate decola şi ateriza din orice zonă, inclusiv de pe apă sau gheaţă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT