Aterizare FORŢATĂ în Prahova. Un avion a rămas fără combustibil

Un localnic, din comuna prahoveană Măgureni, a sunat la 112 şi a anunţat că un avion s-a prăbuşit. Ulterior s-a aflat că avionul a aterizat forţat pentru că a rămas fără kerosen. Nu există victime.
Romania TV
08 dec. 2012, 13:43
Aterizare FORŢATĂ în Prahova. Un avion a rămas fără combustibil

Un motoplanor a aterizat forţat, sâmbătă, pe un câmp din apropierea localităţii prahovene Măgureni, pilotul şi însoţitorul acestuia scăpând nevătămaţi în urma incidentului.

Potrivit prefectului de Prahova, Marius Sersea, motoplanorul aparţine aerocubului din localitatea Băneşti, iar în momentul incidentului la bordul aparatului de zbor se aflau pilotul şi un însoţitor, care au scăpat nevătămaţi.

La rândul său, primarul localităţii Măgureni, Gheorghe Iarca, a spus că motoplanorul a aterizat la mai puţin de 200 de metri de case şi că, din informaţiile pe care le are, aparatul ar fi rămas fără combustibil.

La locul incidentului au ajuns echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, fără a fi necesară intervenţuia acestora.

Aparatul de zbor a fost împins până la marginea unui drum, de unde urmează să fie ridicat şi dus la aerodromul din Băneşti, a precizat primarul.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT