Atilla Korodi, nominalizat de UDMR la Ministerul Mediului

Deputatul Attila Korodi a fost nominalizat, marţi, de UDMR, pentru funcţia de ministru al Mediului, pe locul rămas vacant după demisia lui Laszlo Borbely.
Romania TV
10 apr. 2012, 10:11
Atilla Korodi, nominalizat de UDMR la Ministerul Mediului

Decizia a fost luată în şedinţa Consiliului Permanent al UDMR.

La scurt timp, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a luat act de nominalizarea UDMR pentru postul de ministru al Mediului şi i-a solicitat secretarului general al Guvernului să pregătească formalităţile pentru ca propunerea să fie transmisă Preşedinţiei, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Potrivit acestora, ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru ar putea fi organizată marţi seara, în jurul orei 19.00.

„Îmi face onoare această nominalizare din partea Consiliului Permanent şi a domnului preşedinte Kelemen. Nu o privesc ca pe o şansă, ci ca pe o responsabilitate”, a declarat Attila Korodi, după şedinţa UDMR în care a fost nominalizat.

Korodi Attila are 35 de ani. După alegerile parlamentare din noiembrie 2004, Korodi a fost desemnat de către UDMR pentru postul de secretar de stat la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, ocupându-se de coordonarea Departamentului de Integrare Europeană. În aprilie 2007, Attila Korodi a fost numit ministru al Mediului, post ocupat timp de un an.

Laszlo Borbely a demisionat, joia trecută, din funcţia de ministru al Mediului, el spunând că a luat această decizie deşi nu are motiv şi precizând că a transmis această decizie premierului, dar şi preşedintelui, cu care a avut o întâlnire.

Borbely declara că a aflat din presă despre comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind solicitarea de declanşare a procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penală şi imediat a decis să demisioneze. Borbely sublinia că refuză cu tărie orice fel de acuzaţie pe care o consideră nefondată şi că speră să îşi poată dovedi nevinovăţia.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a preluat portofoliul de la Ministerul Mediului, pe care îl deţine ca interimar după demisia lui Borbely, şi-a elogiat predecesorul şi a spus că îşi doreşte un interimat cât mai scurt.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Leo de la Kuweit a răspuns zvonurilor despre scandalul cu Robert Lele! Manelistul a negat că ar fi existat vreun conflict între ei
Fanatik.ro
Cine este Oana Sabău, femeia căreia Marius Șumudică i-a dedicat victoria cu FCSB. Mesajul Oanei pentru Fanatik. Update
Capital.ro
Un drept pe care multe familii nu îl cunosc. Ce pot solicita rudele după un deces, în funcție de țară
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Regulile care i-au revoltat pe angajați după reîntoarcerea la birou: „Dacă discuția e mai lungă de 5 minute, ieșiți pe hol”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță și-a pierdut viața la o zi după ce a împlinit opt ani, din cauza unei amibe „mâncătoare de creier”: „Suntem devastați”
iamsport.ro
Miliardarii care ar urma să investească la un mare club din SuperLiga. Primul test adevărat
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat