Atitudine scandaloasă a directorului spitalului din Rovinari după ce două asistente s-au filamt în timp ce se distrau pe ritmuri de manele în timpul programului

Cele două asistente medicale de la Spitalul Orășenesc „Sf. Ștefan“ din Rovinari, care apar într-o filmare în timp ce se distrează pe ritmuri de manele în timp ce se aflau la serviciu, au primit avertisment scris şi au fost mutate pe alte ture, a anunţat directorul unității medicale, Constantin Podaru.
Alina Costache
25 nov. 2022, 10:56
Atitudine scandaloasă a directorului spitalului din Rovinari după ce două asistente s-au filamt în timp ce se distrau pe ritmuri de manele în timpul programului

Atitudine scandaloasă a directorului spitalului din Rovinari după ce două asistente s-au filmat în timp ce se distrau pe ritmuri de manele în timpul programului. Directorul unității medicale, Constantin Podaru, le plânge de milă celor două şi spune că sunt afectate şi „plâng de o săptămână”.

„Este firesc să fie afectate de tot ce s-a întâmplat. Este vorba de două tinere care au un viitor profesional în față. Probabil nu vor putea șterge așa ușor ce s-a întâmplat. Își făcuseră tratamentul la cei câțiva pacienți, nu aveau pacienți COVID. Erau la finalul unei ture de 12 ore la final.

Lucrurile au fost denaturate. Este un fapt real și am luat măsuri. Au primit avertisment scris. Au greșit și vor avea ani de zile pe conștiință ceea ce s-a întâmplat. Plâng de o săptămână. Pentru mine, a fost un caz singular”, a precizat Constantin Podaru, la o emisiune TV, conform pandurul.ro.

Pe lângă avertismentul scris, cele două asistente medicale au fost puse pe tură cu cadre medicale mai experimentate. „Este și vina noastră cu am lăsat două tinere pe tură”, a mai spus directorul Spitalul Orășenesc „Sf. Ștefan“ din Rovinari.

Citeşte şi: Două asistente medicale se filmează în timp ce se distrează pe ritmuri de manele în timpul programului de lucru. VIDEO 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gafa lui Hagi la golul Poloniei, observată de Marius Șumudică: “E victoria lui, dar acolo a greșit!”
Capital.ro
Pensia este mai mică după recalculare? Sute de mii de pensionari așteaptă verdictul CCR pe 25 noiembrie
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Cât costă o friptură sau o supă la restaurantul Ileanei Sterp. Sora lui Culiță Sterp dă lovitura în afaceri!
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România