Au dat banca în judecată şi au câştigat procesul. O familie a recuperat astfel 8.000 de franci

Încă un război cu băncile câştigat de clienţi. O familie din Mangalia a dat în judecată banca la care avea credit pentru comisioanele abuzive. Oamenii au recuperat astfel 33.000 de lei.
Romania TV
07 ian. 2015, 09:59
Au dat banca în judecată şi au câştigat procesul. O familie a recuperat astfel 8.000 de franci

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire la aşa zisele comisioane de risc. Unii au pierdut, iar alţii au câştigat, mergând până-n pânzele albe pentru a-şi apăra drepturile.

Potrivit atitudineaonline.ro, o familie din Mangalia nu s-a lăsat descurajată atunci când instanţa de fond i-a respins acţiunea împotriva Volksbank, privind eliminarea din contract a comisionului de risc şi a comisionului de administrare, pe motiv că dreptul material la acţiune s-a prescris. A mers mai departe şi a reuşit să demonstreze că respectiva clauză este ilegală, reuşind să recupereze suma de peste 8.000 de franci, adică aproximativ 33.000 lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT