Audieri la DNA în dosarul „Gala Bute”

Procurorii DNA au reluat ancheta în dosarul privind gala în care a boxat Lucian Bute la Bucureşti, în iulie 2011. Mai multe persoane au fost chemat miercuri la audieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Romania TV
17 sept. 2014, 12:43
Audieri la DNA în dosarul

Printre persoanele care au fost citate miercuri pentru audieri la DNA a fost şi Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

În decembrie 2013, procurorul şef adjunct al Secţiei a II-a din DNA de la acea dată a dispus infirmarea rechizitoriului prin s-a dispus trimiterea în judecată a lui Rudel Obreja privind gala în care a boxat Lucian Bute, pentru continuarea cercetărilor faţă de funcţionarii din MDRT, Ministerul Economiei, companiile naţionale şi Federaţia Română de Box implicaţi în săvârşirea faptelor.

‘Dispun infirmarea rechizitoriului nr. 320/P/2013 din 6.11.2013, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, prevăzut de art. 26 C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu referire la 248 C.p. şi art. 2481 C.p. şi contra intereselor financiare ale Uniunii Europene descrise anterior prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 184 şi 181 din Legea nr. 78/2000, de către funcţionarii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box implicaţi în săvârşirea faptelor descrise anterior, precum şi cu privire la participarea inculpatului Obreja Rudel în calitate de instigator sau complice săvârşirea acestor fapte’, se arăta în ordonanţa procurorului, citată de Agerpres.

El a precizat că, în fapt, s-a reţinut că la 24 iunie 2011, SC Europlus Computers SRL, reprezentată de Obreja, a încheiat cu reprezentanţii MDRT un contract de prestări servicii de promovare de brand în valoare de peste 8,1 milioane lei, fără TVA, fără a respecta prevederile legale în vigoare.

Procurorul şef adjunct a apreciat că după plata preţului prevăzut în contract, inculpatul a folosit peste 868.000 lei din sumă în scopuri care nu aveau legătură cu prestarea serviciilor de brand iar în acest mod i-ar fi determinat pe funcţionarii ministerului ca, acţionând fără vinovăţie, să schimbe destinaţia unei părţi din fondurile prevăzute în bugetul de stat pentru promovarea turistică a României.

Totodată, inculpatul, acţionând în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Box, a indus în eroare reprezentanţii a 10 companii naţionale aflate în subordinea Ministerului Economiei, pe care i-a determinat să sponsorizeze federaţia cu suma de aproximativ 1,8 milioane lei în vederea organizării galei, ascunzându-le faptul că evenimentul este organizat de o societate comercială, ceea ce ar fi împiedicat acordarea fondurilor.

Potrivit documentului, din probele administrate în cauză rezultă că prin atribuirea contractului s-a urmărit asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box de către societatea administrată de Obreja iar prestarea serviciilor de promovare a reprezentat doar o justificare formală a acestui transfer.

‘Reprezentanţii MDRT nu au realizat o evaluare proprie a necesităţii achiziţiei şi a realităţii serviciilor prestate şi nu au urmărit ca între aceste servicii şi preţul plătit să existe o echivalenţă, iar întreaga documentaţie întocmită a avut caracter formal. Bugetul contractului, categoriile şi tipurile de servicii propuse, precum şi valorile acestora au fost stabilite de prestator şi au fost însuşite de către reprezentanţii MDRT, care nu au urmărit interesele de promovare a brandului turistic, ci satisfacerea intereselor financiare ale inculpatului. Astfel, în referatul de oportunitate al achiziţiei angajaţii MDRT şi-au însuşit în totalitate modul în care firma şi-a structurat oferta şi preţurile propuse, copiind părţi din studiul pus la dispoziţie de Rudel Obreja. Ulterior, aceste elemente au fost preluate în contractul încheiat între MDRT şi SC Europlus Computers’, susţinea procurorul.

Astfel, procurorul a considerat că MDRT a beneficiat de o fracţiune din vizibilitatea ocazionată de gala de box la un preţ de aproximativ 15 ori mai mare decât cel la care ar fi putut achiziţiona întregul interval publicitar.

Totodată, în ordonanţă se mai arată că afirmaţia din rechizitoriu potrivit căreia valoarea contractului nu putea fi determinată decât în mod subiectiv este greşită, în condiţiile în care chiar reprezentanţii ministerului au propus o modalitate obiectivă de cuantificare a valorii contractului, care a fost însă ignorată de persoanele care au luat decizia de atribuire.

De asemenea, a constatat că soluţia de neurmărire cu privire la fostul ministru Ion Ariton şi la reprezentanţii companiilor naţionale care au sponsorizat Federaţia Română de Box este greşită, fiind necesară continuarea urmăririi penale cu privire la săvârşirea de către aceste persoane a unor infracţiuni. 

DailyBusiness
O nouă campanie de propagandă a Moscovei în România: „Rusia nu este dușmanul meu”. Mesajul a ajuns și în alte țări europene
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Victor Angelescu, accidentare șocantă! „I-a ieșit cotul prin mână!”. Acționarul de la Rapid a confirmat dezvăluirile FANATIK. Update
Capital.ro
Fumatul devine interzis! Al doilea oraș din România care impune restricții pentru cetățeni
Playtech.ro
Apa de ploaie, taxată în România: De ce și cum se aplică această măsură
Adevarul
Momentul în care un turc trage 6 focuri de armă în Centrul Vechi din București. Bărbatul a fost reținut
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei
Evz.ro
Chinul vechi de 40 de ani a luat sfârșit pentru locuitorii din Capitală
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Ce a postat adolescenta care a murit pe A1 înainte cu doar o săptămână de tragedie. Comentariul lăsat de iubitul ei: „Te iubesc”
Cancan.ro
Mama lui Cătălin, adolescentul care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubita lui, face dezvăluiri tulburătoare: 'Mă amenința!' 😲
iamsport.ro
Transferul realizat de Gigi Becali ar putea fi anulat de TAS: ”Nu mi se pare normal”
MediaFlux
ANAF somează restaurantele. Dacă NU dau aceste informații, iau amenzi mari
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere