Augustin Lazăr, mesaj la final de mandat: Am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am asumat, inclusiv „soluţionarea dosarelor istorice”

Procurorul general Augustin Lazăr afirmă, în mesajul transmis la final de mandat, că şi-a îndeplinit obiectivele, inclusiv pe cel privind "soluţionarea dosarelor istorice". El le transmite tinerilor procurori să profite de numeroasele oportunităţi de perfecţionare profesională, pentru că garanţia independenţei este dată prin lege, dar este consolidată prin competenţă şi respectarea standardelor de etică. Lazăr are un mesaj şi pentru opinia publică, acela de a avea încredere în justiţie "ca factor determinant pentru modernizarea societăţii româneşti şi consolidarea statului de drept".
Romania TV
25 apr. 2019, 08:55
Augustin Lazăr, mesaj la final de mandat: Am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am asumat, inclusiv

„Am avut onoarea şi responsabilitatea ca, timp de trei ani, să conduc Ministerul Public, deţinând cea mai înaltă funcţie pe care o poate atinge un procuror de carieră. La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, către cetăţeni, pentru că – în calitate de magistrat – m-am aflat în serviciul public. Cetăţenilor României doresc să le transmit că am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am asumat la preluarea mandatului de procuror general”,a firmă Lazăr la începutul mesajului.

În opinia sa, în  momentul de faţă, Ministerul Public este o instituţie modernă, întărită, capabilă să îşi îndeplinească rolul constituţional, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

„În mod deosebit, doresc să menţionez, ca obiectiv îndeplinit, soluţionarea dosarelor istorice, o restanţă majoră a Ministerului Public, atât în sensul necesităţii stabilirii adevărului judiciar cât şi ca o datorie vizând restituirea adevărului istoric”, subliniază el, conform News.ro.

„La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în al doilea rând, către tânăra generaţie de procurori, căreia îi adresez îndemnul de a profita de numeroasele oportunităţi de perfecţionare profesională, pentru că garanţia independenţei ne este dată prin lege, dar este consolidată prin competenţă şi respectarea standardelor de etică şi integritate profesională. În încheiere, doresc să transmit opiniei publice să aibă încredere în capacitatea Ministerului Public de a-şi îndeplini rolul constituţional, să aibă încredere în justiţie, ca factor determinant pentru modernizarea societăţii româneşti şi consolidarea statului de drept”.

Mandatul lui Augustin Lazăr ca procuror general s-a încheiat, el pensionându-se şi din funcţia de procuror.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Sabin Ilie a „explodat” în direct: „Sunt jucători care nu știu să stea în teren. Doamne, iartă-mă!”
Capital.ro
PNL Iaşi rupe definitiv alianța cu PSD. Liberalii cer schimbarea viceprimarului și anunță o nouă direcție politică
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România