AUR a trimis la CCR legea privind biodiversitatea și cea privind acordul de împrumut cu BIRD

AUR a sesizat la Curtea Constituțională cele două legi care și-au terminat joi traseul prin Parlament. Legea privind biodiversitatea și cea care are ca obiect un acord pentru împrumuturi externe își așteaptă termenul de judecată.
Viorel Dobran
07 aug. 2026, 20:50
AUR a trimis la CCR legea privind biodiversitatea și cea privind acordul de împrumut cu BIRD

AUR a trimis vineri, 7 august, două legi importante de care depind banii din PNRR. Legea biodiversității și acordul pentru împrumuturi cu compania americană au fost votate joi de Senat, unde au obținut majoritatea necesară pentru a trece de legislativ.

Cele două propuneri au primit voturi de la PNL, PSD, USR și UDMR, iar opoziția a votat împotriva ambelor proiecte.

Începând de vineri, legile trec prin testul constituționalității. Termenul de pronunțare al CCR încă nu a fost stabilit, dar dacă vor reuși să îl treacă, ele ar trebui promulgate de Nicușor Dan până la finalul lunii august, altfel România riscă să piardă aproape un miliard de euro.

Ședință la Guvern pentru criza energetică. Restricții impuse de Bolojan în România. Transelectrica va putea limita exporturile și reduce consumul dacă se agravează criza provocată de secetă

Legea privind biodiversitatea a fost inițial o strategie adoptată de Guvern, însă a fost anulată și trimisă în Parlament la presiunile PSD, cu pretextul aceleiași amenințări: sesizarea la CCR.

Proiectul de lege privind strategia pentru conservarea biodiversităţii a fost adoptat joi, de Senat, urmând să fie trimis la promulgare. Senatorii AUR au votat împotrivă.

Au fost prezenţi 122 de senatori. 79 au votat în favoarea proiectului – 22 de la PNL, 35 de la PSD, 7 de la UDMR, 12 de la USR, 3 senatori neafiliaţi. Au votat împotrivă 27 de senatori AUR, unul de la PACE şi 2 neafiliaţi. S-au înregistrat 13 abţineri – 5 de la USR, 6 de la PACE şi 2 neafiliaţi.

Undă verde pentru hidrocentralele blocate în ariile protejate. Decizia CCR, publicată în Monitorul Oficial

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
„Cum să semnezi așa ceva?”. Gigi Becali, stupefiat de ce a făcut Diana Buzoianu în scandalul bisericii de la Techirghiol: „Nu te pui cu dracii”. Video
Capital.ro
O casă de poveste în care timpul pare să fi rămas pe loc, scoasă la vânzare. Cât costă 
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul despre posibilul nou investitor de la Rapid: ”Are o avere de 500 de milioane de euro”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului