Aurescu: România va susţine o întărire a regimului de sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că România va susține în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului Afaceri Externe (CAE), care va avea loc joi, o întărire a regimului de sancțiuni la adresa Federației Ruse, dată fiind deteriorarea situației de securitate din estul Ucrainei.
Alina Costache
27 ian. 2015, 15:26
Aurescu: România va susţine o întărire a regimului de sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că România va susține o întărire a regimului de sancțiuni la adresa Federației Ruse, dată fiind deteriorarea situației de securitate din estul Ucrainei, potrivit Agerpres.

„Este un Consiliu Afaceri Externe extraordinar având în vedere situația îngrijorătoare din estul Ucrainei, unde constatăm că în loc să se facă progrese în ceea ce privește soluționarea pe cale diplomatică a crizei din regiunile de est ale Ucrainei, constatăm o înrăutățire a situației de securitate, o intensificare a luptelor, a pierderilor de vieți omenești, a răniților, distrugeri materiale. O deteriorare a situației de securitate care ne îndepărtează de momentul găsirii unei soluții pentru criza din Ucraina. (…) Vom susține o întărire a regimului de sancțiuni, având în vedere situația îngrijorătoare de securitate din regiunile de est ale Ucrainei”, a afirmat marți Aurescu, la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

El a precizat că organizarea unei reuniuni extraordinare a CAE este „extraordinar de binevenită”.

„Voi participa la această reuniune pentru a găsi soluții de creștere a presiunii asupra Federației Ruse, asupra entităților separatiste, în așa fel încât să sprijinim mai eficient eforturile comunității internaționale pentru găsirea unei soluții diplomatice la această criză”, a spus șeful diplomației române.

Aurescu a arătat că, deși sancțiunile adoptate de UE au creat deja efecte de creștere a presiunii asupra Federației Ruse, „se pare” că acest lucru nu ar fi suficient.

„În cadrul acestei reuniuni vom discuta toți colegii, miniștri de externe din statele UE pentru a vedea care sunt sancțiunile care pot fi adoptate în continuare, iar România, care a susținut în mod constant regimul de sancțiuni, va susține oportunitatea unei întăriri a acestui regim prin măsuri sectoriale, așa cum vom decide în Consiliu”, a conchis Bogdan Aurescu.

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a anunțat duminică faptul că a convocat pentru joi o reuniune extraordinară a miniștrilor de externe din UE pentru a sancționa ofensiva separatiștilor proruși susținuți de Moscova în estul Ucrainei, relatează AFP.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT