Austria va renunţa la avioanele de luptă Eurofighter

Austria vrea să renunțe începând din 2020 la avioanele sale de luptă Eurofighter și să înlocuiască progresiv aceste aparate, cumpărate la începutul anilor 2000 de la grupul Airbus, cu care se află într-un litigiu, a anunțat vineri guvernul austriac.
Filip Stan
07 iul. 2017, 15:13
Austria va renunţa la avioanele de luptă Eurofighter

Ministrul austriac al apărării, Hans Peter Doskozil, a declarat că dorește ‘o retragere din programul Eurofighter’, adăugând, în timpul unei conferințe de presă, că acest aparat, ale cărui costuri de întreținere sunt ‘exorbitante (…) aparține deja trecutului’.

Doskozil susține că vrea să urmeze recomandările unei comisii speciale a Ministerului Apărării, potrivit căreia ‘utilizarea a 15 aparate Eurofighter Typhoon în prezent în serviciu și care poate să implice costuri mari, trebuie să fie întreruptă progresiv începând cu 2020’, potrivit unui comunicat al Ministerului.

Grupul aeronautic european Airbus face în Austria obiectul unei anchete ce îl vizează, între altele, pe directorul său general Tom Enders, pentru fapte de corupție și de fraudă, legate de vânzarea a 18 avioane pentru suma de 2 miliarde de euro în baza unui contract controversat încheiat în anul 2003.

Citeşte şi Boeing întrece Airbus, ca valoare a comenzilor pentru avioane, pentru prima dată în ultimii cinci ani

La acea dată, Enders conducea Departamentul pentru apărare al grupului EADS, devenit Airbus Group din ianuarie 2014. Austria a depus plângere în februarie împotriva Airbus și i-a cerut până la 1,1 miliarde de euro în acest dosar ce privește suspiciuni privind acordarea de comisioane. Airbus contestă aceste fapte, iar Enders a acuzat guvernul austriac că duce o luptă politică, potrivit Agerpres.

Raportul prezentat vineri estimează că menținerea în exploatare a avioanelor Eurofighter pentru 30 de ani — durata medie de viață a aparatului — ar costa statul austriac până la 5 miliarde de euro, pentru o flotă având un nivel de echipare mai scăzut decât soluțiile alternative.

Austria ar putea alege acum să închirieze avioane de la un alt stat și mizează pe o economie între 100 de milioane de euro și două miliarde în decurs de 30 de ani. Eurofighter Typhoon a fost lansat în 2003 de un consorțiu european format din grupul franco-germano-spaniol de apărare EADS (acum Airbus Group), compania britanică BAE Systems și cea italiană Alenia. Aparatul se află în dotarea forțelor aeriene din Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Arabia Saudită și sultanatul Oman.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Furtună în familia Șucu, declanșată de Daniel Pancu! Ce s-a întâmplat între Andrei și mama sa. Exclusiv
Capital.ro
Pensiile celor cu grupe de muncă au scăzut după recalculare. Sorin Nemeș: Noua lege a pensiilor a comis o eroare fundamentală
Playtech.ro
Ai procură pe contul bancar al unui părinte. Ce se întâmplă cu banii după deces și cine îi poate retrage
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT