STUDIU Administrația locală a dat de fundul sacului. O primărie din trei nu-și poate plăti salariile din venituri proprii

Probleme mari cu banii în multe primării din România. Una din trei, în 2025, nu și-a putut plăti lefurile din venituri proprii, arată un studiu ce scoate în evidență nevoia unei reforme administrative.
Irina Dumitrescu
02 nov. 2026, 08:45
STUDIU Administrația locală a dat de fundul sacului. O primărie din trei nu-și poate plăti salariile din venituri proprii

Sunt probleme mari în multe zone din administrația locală din România, din punct de vedere financiar și demografic. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar circa 80 la sută dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu, relevă un studiu conform căruia sute de orașe și comune nu mai îndeplinesc criteriile demografice corespunzătoare rangului lor.

Cercetarea în cauză, realizată de Funky Citizens, relevă că actuala organizare administrativă a țării, stabilită în mare parte acum aproape 60 de ani, nu mai reflectă realitățile economice și demografice ale țării.

La realizarea studiului au fost luate în calcul două criterii principale: evoluția populației și capacitatea financiară a administrațiilor locale.

Astfel, din 2016 până în 2025, populația a scăzut în 2.490 dintre cele 3.181 de unități administrativ-teritoriale analizate. În acest context, 120 de orașe, 52 de municipii și 441 de comune nu mai îndeplinesc pragurile demografice prevăzute de lege pentru rangul pe care îl dețin. În total, este vorba despre 613 localități.

Declinul demografic nu este însă uniform. În județul Teleorman, de pildă, 96 dintre cele 97 de localități au pierdut locuitori. În schimb, creșterea populației se concentrează în special în apropierea marilor orașe. Circa 77 la sută dintre localitățile care au înregistrat creșteri demografice se află la cel mult 35 de kilometri de o reședință de județ.

Citește și Pensii 2027. Românii care se pot trezi cu cererea de pensionare respinsă. Greșeala care îi poate costa: „Nu este de ajuns să scrii asta”

Multe primării au probleme mari și din punct de vedere financiar. Conform aceluiași studiulu, 30,9 la sută dintre unitățile administrativ-teritoriale nu au reușit, în 2025, să acopere cheltuielile salariale din venituri proprii. Doar 462 de primării, ceea ce înseamnă sub 15 la sută din total, au avut suficiente venituri proprii pentru a acoperi atât salariile, cât și cheltuielile cu bunurile și serviciile necesare funcționării curente. Situația este dificilă în special pentru comunele mici, unde costurile aparatului administrativ sunt relativ ridicate în raport cu numărul de locuitori și cu veniturile colectate. Studiul atrage atenția că o administrație locală are nevoie de un aparat minim de funcționare, indiferent dacă deservește câteva sute sau câteva mii de oameni.

O altă problemă relevată de cercetare este distribuția inegală a dezvoltării economice. Deși România a recuperat o parte importantă din decalajul față de media Uniunii Europene, ajungând la 77 la sută din PIB-ul european pe locuitor, diferențele dintre regiuni rămân considerabile. Regiunea București-Ilfov depășește media europeană, cu un indicator de 181 la sută, în timp ce regiunea Nord-Est se situează la doar 47 la sută.

Conform studiului, 91 la sută dintre locurile de muncă pentru persoane cu calificare superioară sunt concentrate în cele 41 de zone urbane funcționale ale României. Practic, dezvoltarea economică este legată de marile centre urbane și de localitățile din jurul acestora, în timp ce numeroase comunități din zonele mai puțin dezvoltate au o bază economică și fiscală redusă, scrie digi24.

Citește și Meseria în care salariile ajung la 6.000 de euro pe lună, dar pentru care angajatorii nu găsesc suficienți oameni. Peste 500.000 de posturi sunt vacante în Europa

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT