Autorii atentatului de la Ankara erau în atenţia serviciilor secrete turce

Serviciile secrete turce au investigat o listă cu presupuși teroriști jihadiști cu numai trei zile înaintea dublului atentat sinucigaș comis sâmbătă la Ankara, pe respectiva listă aflându-se și cei doi autori ai acelui atentat, transmite agenția EFE, citând ediția de vineri a cotidianului Hurriyet.
Romania TV
16 oct. 2015, 15:26
Autorii atentatului de la Ankara erau în atenţia serviciilor secrete turce

Potrivit unui alt cotidian, Cumhuriyet, atentatul a fost planificat în localitatea Elbeyli, situată la granița cu Siria, unde cu o zi înaintea atentatului lideri ai grupării jihadiste s-au reunit cu membri ai unei celule turce asociate acestei grupări. Înaintea atentatului, cei doi teroriști sinucigași, cetățeni turci, au venit din Siria și au ajuns la Ankara în noaptea de vineri spre sâmbătă, adaugă sursa citată.

După atentat, ei au fost identificați pe baza probelor ADN, dovedindu-se că sunt membri ai unei rețele de sprijin a grupării jihadiste Statul Islamic (SI), unul dintre ei fiind chiar liderul acestei rețele, potrivit Agerpres.

Citeşte şi ATENTAT la Ankara. Statul Islamic şi PKK ar putea fi implicate

Părinții lor au declarat presei turce că au cerut de mult timp ajutorul poliției, după ce au bănuit că ei ar fi fost recrutați de jihadiști pentru a deveni combatanți în Siria.

După aceste relatări, partidele opoziției de stânga, atât social-democrații cât și pro-kurzii, au acuzat erori grave ale serviciilor de securitate și au cerut demiterea miniștrilor justiției și internelor. Deocamdată au fost suspendați doar șeful poliției din Ankara și doi dintre subalternii săi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Declinul lui Donald Trump, șansă pentru Răzvan Burleanu? Cum îl pot ajuta alegerile din SUA pe șeful FRF
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT