Autoritatea Aeronautică civilă i-a răspuns deputatului Mihai Lasca, care a întrebat în mod oficial ce sunt „liniile albe de pe cer”

Deputatul Mihai Lasca a trimis către Autoritatea Aeronautică Civilă o interpelare în care solicită să i se explice ce sunt „liniile albe de pe cer”, lăsate în urmă de avioane.
Filip Stan
04 nov. 2022, 22:31
Autoritatea Aeronautică civilă i-a răspuns deputatului Mihai Lasca, care a întrebat în mod oficial ce sunt

Mihai Lasca a mai dorit să ştie „care este scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”. Autoritatea i-a trimis un răspuns ironic în care îl invită să folosească un cod QR pentru a accesa niște explicații în limba engleză de pe site-ul NASA.  Mihai Lasca a trimis interpelarea către AACR la finalul lunii octombrie.

„Prin prezenta, în calitate de deputat, cât și de membru în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții, ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor României, VĂ SOLICIT să comunicați următoarele: mai mulți cetățeni mi-au trimis înregistrări video cu privire la faptul că pe cer, deasupra și în imediata apropiere a zonelor în care aceștia locuiesc, se aflau foarte multe „linii albe cu o lungime considerabilă”, care persistau ore întregi, fără a se disipa în anumite zone cu o putere deloc neglijabilă.

În consecință, vă solicit să comunicați dacă aveți cunoștință despre aceste „linii albe de pe cer”, ce reprezintă acestea și ce substanțe chimice conțin.

De asemenea, vă solicit să comunicați scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”, a scris Mihai Lasca în solicitarea adresată AACR.

Autoritatea Aeronautică Civilă i-a răspuns, ironic, recomandându-i să acceseze coduri QR, aluzie la conspirațiile potrivit cărora oculta mondială urmărește controlul populației prin codurile QR.

Citeşte şi: George Simion, acuzaţii grave după săltarea sa de la protestul AUR din Piaţa Victoriei: A fost o „operaţiune de poliţie politică”, dosarul a fost clasat

„Stimate domn,

Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, transmisă prin corepondență electronică, înregistrată la AACR, și având în vedere îngrijorările cu privire la fenomenul contrails de care am luat la cunoștință, în scopul unei mai bune informări și cunoașteri, vă comunicăm că, la data de 13 octombrie 2022, AACR a publicat voluntar pe Facebook o serie de materiale menite să ajute la clarificarea acestui subiect.

Acestea pot fi accesate prin scanarea următoarelor coduri QR. Vă mulțumim pentru atenția pe care o acordați în privința îngrijorărilor exprimate de cetățeni”, i-a transmis AACR deputatului, potrivit Digi 24.

Pe pagina de Facebook a Autorității Aeronutice Civile au fost postate trimiteri către explicațiile oferite de NASA ș de Oficiul de Meteorologie al Marii Britanii în legătură cu urmele lăsate de avioane pe cer.

Deputatul a fost profund deranjat de răspunsul primit și a revenit cu un e-mail plin de greșeli gramaticale transmis directorului general al Autorității, în care se arată indignat că i s-a cerut să citească articole în limba engleză.

„Dle director, în România, în caz că nu ați citit art. 13 din Constituția României, limba oficială este limba română. Dacă nu doriți să formulați un răspuns în limba română Solicitării unui Deputat ales de Poporul Român în Parlamentul României vă pot trimite o coală de hârtie să vă scrieți demisia în LIMBA ROMÂNĂ.

Dacă nu vă descurcați vă trimit un cetățean român să vă ajute să o scrieți. Până atunci VĂ SOLICIT A DOUA OARĂ să-mi comunicați DE URGENȚĂ:

– ce reprezintă „liniile albe de pe cer” (chemtrails ȘI NU contrails) și ce substanțe chimice conțin

– care este scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”, a cerut IMPERATIV Mihai Lasca.

Teoria dârelor chimice (chemtrail, chemical trail) susține că unele dâre ce par a fi dâre de condens lăsate de aeronave militare si civile, ar conține agenți chimici sau biologici, pulverizați în mod deliberat în scopuri secrete, în cadrul unor programe guvernamentale clandestine.

Conspiraționiștii susțin că unele avioane militare si civile pulverizează substanțe chimice, în special aluminiu si bariu. Liniile albe de pe cer sunt însă doar dâre normale de condens lăsate de motoarele aeronavelor și nu există dovezi științifice care să susțină contrariul.

Mihai Lasca a fost ales în Parlament pe listele AUR iar acum s-a înscris în Partidul Patrioților Poporului Român.

Citește şi: Ministerul Apărării a semnat contractul de achiziţie a 32 de avioane F-16 de la Guvernul Norvegiei

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Dezvăluiri. Cine l-a influențat, de fapt, pe Valentin Ceaușescu să scoată Steaua de pe teren din finala Cupei României cu Dinamo, din 1988
Capital.ro
Limită pentru numerar. UE stabilește pragul. Cash-ul va fi monitorizat din 2027 în toate statele membre
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Ajun de Crăciun 2025 ca să nu alungi norocul din casă. Tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți pe 24 decembrie
Adevarul
Epstein îi scria medicului abuzator al gimnastelor SUA despre „dragostea” lui Trump pentru fetele tinere: „Îi plăcea să pună mâna”
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Loți Boloni a numit cei doi supercampioni care au schimbat sportul românesc. ”Nu Gică Hagi!”
MediaFlux
Cu cât cresc impozitele locale și taxa pe parcare în București. A fost luată decizia finală pentru anul 2026
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend