Autorităţile speră că vor lista Electrica la bursă până în aprilie 2014

Autorităţile vizează ca până la sfârşitul lunii aprilie 2014 să fie lansată operaţiunea de listare a Electrica, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului pentru Energie.
Iulian Tudor
25 iul. 2013, 12:05
Autorităţile speră că vor lista Electrica la bursă până în aprilie 2014

„La Electrica apar o serie de probleme legate de structura corporatistă a grupului. Este Hotărârea de Guvern dată din martie. Vizăm o privatizare majoritară, prin majorare de capital. Statul va rămâne cu 49%, iar plasamentele private reunite vor deţine 51%. În grupul Electrica intră, în momentul de faţă, şi participaţiile minoritare la companiile de distribuţie privatizate. Vorbim de un 20% la Enel, la E-ON şi aşa mai departe”, a spus Dumitraşcu.

Potrivit acestuia, în urma proceselor de privatizare nu toate obligaţiile din contractele de privatizare au fost îndeplinite de către cumpărători.

„În urma controalelor Curţii de Conturi s-a ajuns la nişte imputaţii, să le numesc aşa, destul de consistente. Au început nişte procese care au ajuns la Curţile de arbitraj. Pretenţiile Electrica sunt undeva în jur de 1,5 – spre 2 miliarde de euro, vorbim de sume însemnate. În schimb, cei vizaţi vin în apărare cu un alt mecanism de calcul al penalităţilor şi, după părerea dânşilor, penalităţile însumate ar fi undeva la 500 – 700 milioane euro. Constataţi că diferenţa este mare între ce se pretinde de unii şi ce se pretinde de ceilalţi. Lăsând aceste pachete de acţiuni în Electrica, rezultatul final, valoarea pe acţiune şi preţul minim indicat de evaluator, va fi viciat şi supus discuţiilor. Decizia noastră a fost să extragem participaţiile de care discutăm să le plasăm într-un fond controlat de Departamentul de Energie, urmând ca Departamentul să continue demersurile de recuperare a pretenţiilor emise anterior de Electrica şi să gestioneze aceste pachete de acţiuni, iar Electrica ca Grup să aibă o structură corporatistă şi de capital curat, care să nu ridice atâtea întrebări”, a precizat oficialul Departamentului pentru Energie.

Acesta a mai spus că, în paralel, se va desfăşura o acţiune importantă de restructurare la nivel de grup.

„În urma reorganizărilor grupului Electrica au apărut Electrica Serv pe zonele neprivatizate şi alte cinci societăţi de servicii energetice. Trei dinte aceste societăţi sunt în stare vădită de insolvenţă. Acolo unde distribuţia este privată nu au mai apelat la serviciile societăţii de stat, care în mod clasic asigura întreţinerea de reţele. Şi-au format propriile structuri. Trei dintre cele cinci societăţi de servicii energetice au bilanţuri negative, pe zi ce trece se îndatorează tot mai mult, într-un cuvânt devin insolvabile. În perioada următoare, toate cele cinci societăţi vor intra într-o procedură de reorganizare, dar mai mult ca sigur, pe baza datelor economice, trei vor intra într-o procedură rapidă de lichidate-dizolvare. Acţiunea trebuie să se petreacă din această toamnă, ca până la finalul anului să curăţăm bilanţul consolidat al grupului Electrica. Restructurarea va viza şi alte zone din grupul Electrica. Şi în distribuţie sunt segmente supradimensionate. Una dintre ele are peste 90 de oameni în zona IT şi peste 60 în contabilitate. Aşa poate fi transformată distribuţia într-o firmă de soft şi să faci concurenţă lui Deloitte pe auditul economic”, a mai afirmat Dumitraşcu.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Gheorghe Dincă a ajuns pe mâinile medicilor! Ce a pățit monstrul din Caracal, în penitenciar
Fanatik.ro
La câteva zile după ce și-a anunțat retragerea din tenis, Sorana Cîrstea face dezvăluiri neașteptate: ”A fost o relație de dragoste-ură”
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la bloc. Se obține aprobarea Adunării Generale. Proprietarii nu sunt obligați să plătească
Playtech.ro
„Ți-am zis” vs. „Ți-am spus”. Una dintre variante este greşită, poţi ghici care?
Adevarul
Încrederea ucrainenilor în Zelenski este în scădere. Doar aproximativ 20% ar vota pentru actualul președinte, arată un nou sondaj
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Industria în care are loc un val de concedieri. Sute de angajați rămân fără loc de muncă în brag de sărbători
iamsport.ro
FCSB a câștigat lupta cu Rapid: internaționalul român, la un pas de a semna cu campioana! Finanțatorul a anunțat: ”Aproape am bătut palma”
MediaFlux
Modificări la pensie din 2026. Modul de calcul pentru vechimea în muncă se schimbă complet
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Matematica devine joacă: 5 jocuri care fac cifrele prietenoase