Autorizaţiile de securitate la incendiu devin obligatorii, de la 1 octombrie

Începând cu 1 octombrie 2017, autorizațiile de securitate la incendiu devin obligatorii, fără a se mai aplica termenul de grație acordat pentru intrarea în legalitate a construcțiilor puse în funcțiune în lipsa respectivei autorizații.
Romania TV
30 sept. 2017, 13:12
Autorizaţiile de securitate la incendiu devin obligatorii, de la 1 octombrie

Conform prevederilor legale, punerea în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu a construcțiilor și amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinație atrage după sine aplicarea de amenzi cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei. În cazul în care e constatată încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situații de urgență pot decide oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor. Această sancțiune nu este condiționată de existența autorizației de securitate la incendiu.

IGSU precizează că în primele opt luni ale anului 2017 s-au depus eforturi susținute pentru soluționarea celor 22.969 de solicitări în vederea emiterii avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu.

„În urma verificării documentațiilor tehnice și a lucrărilor din teren, la nivel național au fost emise 3.643 de avize de securitate la incendiu și 2.086 de autorizații de securitate la incendiu. De asemenea, în perioada 1 ianuarie — 31 august a.c., inspectorii de prevenire au derulat 27.717 acțiuni de îndrumare și control, pe timpul cărora au aplicat 9.520 de amenzi în cuantum de 12,2, milioane lei”, se arată într-un comunicat de presă al IGSU.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Anunț oficial despre viitorul lui Cristi Chivu: „În câteva zile va semna contractul până în 2028! Ne-am înțeles!”
Capital.ro
Obligație la bloc. Proprietarii iau decizia finală. Se face Adunare Generală pentru aceste lucrări
Playtech.ro
Poate un avion să aterizeze în siguranță dacă are o defecțiune la trenul de aterizare?
Adevarul
„S-a poziționat într-o antiteză clară față de Germania”. Anunțul lui Siegfried Mureșan despre decizia României în controversa momentului
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
MediaFlux
Diana Șoșoacă, dialog incredibil cu Putin. Mesajul președintelui Rusiei pentru români VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți