Autorul atacului de la Washington a fost exclus din Marină după ce a fost arestat în 2008

Autorul atacului de la Washington, Aaron Alexis, a fost exclus din Marină după ce a fost arestat în 2008 în urma unui incident, iar tatăl acestuia a spus poliţiei în 2004 că tânărul suferea de stres posttraumatic în urma atacurilor teroriste comise pe 11 septembrie la New York, relatează CNN, potrivit Mediafax.
Romania TV
18 sept. 2013, 11:40
Autorul atacului de la Washington a fost exclus din Marină după ce a fost arestat în 2008

Potrivit postului american, Alexis a fost arestat în dimineaţa lui 10 august 2008 pentru „comportament huliganic” în metroul din Atlanta. Pe atunci rezervist în Marină, el a fost de asemenea dat afară dintr-un club, pentru distrugerea mobilierului, şi a proferat obscenităţi în timp ce se pregătea să plece, dar a fost reţinut din acest motiv, după ce poliţia i-a cerut să înceteze.

Deşi doar o posibilă reacţie exagerată de furie, aceasta a fost observată de superiorii săi militari. Ei s-au întrebat dacă este vorba despre un incident izolat sau despre un semn de avertisment din partea unei persoane traumatizate de atacurile de la 11 septembrie, iar în urma unei noi arestări, în Texas, Marina a declanşat procedurile vizând excluderea.

Alexis, un newyorkez care a servit ca rezervist în Marină în perioada 2007-2011, pare să fi avut probleme sporadice cu justiţia încă din 2004. Până la momentul în care s-a pus problema excluderii sale din Marină, dosarul acestuia cuprindea opt cazuri de abateri, între care insubordonare, comportament huliganic, absenţe neautorizate la serviciu şi un caz de ebrietate. Până la urmă a părăsit serviciul onorabil, deoarece nu a fost condamnat vreodată, potrivit unui oficial din domeniul Apărării.

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au fost catalizatorul care l-a determinat pe Alexis să îşi părăsească locuinţa din New York, potrivit unei surse cu acces direct la investigaţie. Tatăl său a spus poliţiei din Seatle, în 2004, că acesta suferea de tulburare de stres posttraumatic, după ce a participat la efortul de salvare în urma atentatelor teroriste la New York, potrivit unor date deţinute de poliţie.

Sursa citată de CNN mai afirmă că, potrivit familiei tânărului, acesta pare că „practic a cedat”. Acesta „avea probleme cu somnul” şi „auzea voci”, era tot mai tulburat, iar în ultimele luni a dat semne de probleme mentale şi a încercat să obţină ajutorul unei instituţii pentru veterani la Rhode Island, a adăugat această sursă.

Aaron Alexis, în vârstă de 34 de ani, a fost ucis de forţelede ordine după ce a comis un atac armat, luni, la Washington Navy Yard, soldat cu 13 morţi şi opt răniţi.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Răsturnare de situație! Mihai Stoica, vești extraordinare înainte de FCSB – Rapid: revenire spectaculoasă! Update Exclusiv
Capital.ro
Fermierii din România care pot pierde terenul agricol. Va fi scos la licitație de executorul judecătoresc
Playtech.ro
'Mira-m-aș' sau 'miram-aș'? Cum se scrie corect și care este explicația
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”