AutoVortex, o nouă victorie! Echipa de Robotică a României a obținut medalia de aur la Campionatul Internațional de Robotică din Libia

O nouă reușită pentru Echipa Națională de Robotică a României. Așa cum ne-au obișnuit, tinerii din AutoVortex s-au întors cu aurul acasă, după Campionatul Internațional de Robotică din Libia.
Claudia Simion
21 feb. 2022, 16:28
AutoVortex, o nouă victorie! Echipa de Robotică a României a obținut medalia de aur la Campionatul Internațional de Robotică din Libia

AutoVortex a obținut locul 1 la Campionatul Internațional de Robotică din Libia, care s-a desfăşurat în perioada 17-18 februarie 2022 la Tripoli. Perioada a coincis cu sărbătoarea zilelor festive legate de Revoluția din Libia.

Echipa de elevi pasionați de robotică a construit doi roboți pe care i-au prezentat în cadrul finalei competiției. După ce au trecut de semifinale, au jucat împotriva celor mai bune echipe din Libia și Sudan și au obținut cel mai mare punctaj.

Echipa AutoVortex e formată din: Cudrici Dimitrie Sebastian – Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti, Boabeş Răzvan Mihai – Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti, Dicu Maria Ioana – Colegiul Național Grigore Moisil din Bucureşti, Hănțăscu Florin Adrian. Liceenii sunt îndrumați de Ana Andreea Lipianu, studentă la Universitatea Politehnica din București, iar coordonatorul lor este Ionuț Valentin Panea, asistent univ. dr. în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

„Mulţumim frumos organizatorilor libieni pentru profesionalism şi dedicație, partenerilor noştri pentru încredere şi familiilor elevilor pentru curajul nemărginit şi încurajarea pentru deplasarea în Libia”, a transmis AutoVortex după victoria obținută.

După medalia de aur obținută la Campionatul Internațional din Libia, tinerii din AutoVortex au primit invitația de a participa și la Campionatul Mondial de Robotică din SUA, ce se va desfăşura fizic, în perioada 20-23 aprilie 2022 la Houston.

Reamintim că anul trecut AutoVortex a reușit o performanță istorică: locul I la Campionatul Internaţional de Robotică desfăşurat în SUA, la Chicago. „A fost o experiență inedită. Noi ne-am dorim foarte mult să câștigăm, știm că investim atât timp, resurse și emoții, e normal să vrem locul I. Și noi asta ne-am setat ca obiectiv, suntem campioni și vrem să rămânem campioni”, spunea Ionuț Panea anul trecut, în cadrul unui interviu pentru RomaniaTv.net, la scurt timp după ce AutoVortex a devenit campioană mondială.

Cine e Ionuț Panea și cum a început povestea Autovortex

AutoVortex a apărut în urmă cu zece ani, dintr-o întâmplare fericită. La început lucrau în garaj, destul de stângaci, cu echipamente improvizate. Au reușit să realizeze primul robot în doar o săptămână, cu care s-au și calificat anul trecut la Campionatul Mondial de Robotică din America. Hotărâți că vor să se perfecționeze în această direcție, au muncit enorm, au urmat nopți nedormite, experimente eșuate, uși închise, dar au ajuns și la rezultatele mult dorite.

Pe lângă faptul că e coordonator al AutoVortex, Ionuț Panea mai are o activitate. Este profesor de Finanțe la Academia de Studii Economice din Bucuresti. A ajuns să pună bazele AutoVortex în urmă cu zece ani, dintr-o pură întâmplare, dar care a schimbat radical parcursul a mii de tineri până în prezent.

Citește și EXCLUSIV. Interviu cu campionii mondiali ai României la Robotică! Cum a ajuns Autovortex de la munca în garaj la o performanță istorică

„Nu pot să zic că am avut această pasiune de mic. Nu îmi doream neapărat să construiesc roboți. Așa a fost să fie. Acum aproape zece ani de zile am primit o ofertă destul de interesantă de la directorul liceului din Voluntari, unde locuiesc eu. Mi-a zis, uite, școala noastră a fost înscrisă la un concurs internațional de robotică. Ne-au adus o cutie, niște piese, dar nu prea putem să mergem mai departe. Și m-a întrebat dacă aș vrea să mă ocup de copii. I-am explicat că eu nu prea știam să programez, nu știam să construiesc, eram un simplu economist, să zic că poate mai aveam aptitudini tehnice, dar atât. Și mi-a zis: Hai, Ionuț, că mi-ai pus tu un Windows, hai să încercăm.

Și m-am dus, i-am cunoscut pe copii, ne-am împrietenit foarte repede și în mai puțin de o săptămână am reușit să avem un robot funcțional, cu care am câștigat locul I și cu care ne-am calificat la Campionatul Mondial din America. A fost o experiență inedită”, a povestit Ionuț Panea.

Citește și Echipa de Robotică a României, locul I la Campionatul Internaţional din Chicago. Performanţă istorică a elevilor români

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Cuvintele pe care Ladislau Boloni n-a mai apucat să i le spună niciodată tatălui său. Părintele s-a prăbușit în tribună și a murit
Capital.ro
Mii de pensionari riscă să rămână fără pensii. Fondul a pierdut jumătate din economii: Vinovăția urmează să fie stabilită
Playtech.ro
Când pot fi amendați șoferii pentru muzica dată tare sau claxonat excesiv. Prevederile din Codul Rutier
Adevarul
În ce orașe din România e cel mai scump să locuiești
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
Cutremurător! Fostul căpitan din SuperLiga a ajuns să cerșească pe străzi: 'A ajuns boschetar, mi-a cerut un leu'
MediaFlux
Cum arată astăzi Adriela Morar, fosta concurentă de la „Dansez pentru tine”. Cu ce se ocupă în 2025
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul