Avalanşă în Nepal: Cel puţin nouă alpinişti morţi şi alţi şapte daţi dispăruţi

Căutările unor eventuali supravieţuitori au fost reluate luni dimineaţa în Nepal, în urma unei avalanşe pe Muntele Manaslu (8.156 metri) care s-a soldat cu cel puţin nouă morţi şi şapte dispăruţi, majoritatea francezi, una dintre cele mai importante catastrofe din ultimele decenii în Himalaya, relatează AFP.
Romania TV
24 sept. 2012, 07:37
Avalanşă în Nepal: Cel puţin nouă alpinişti morţi şi alţi şapte daţi dispăruţi

Victimele făceau parte dintr-un grup de 25-30 de alpinişti ce erau pe punctul de a ajunge pe culmea acestui munte (8.156 de metri), unul dintre cei mai periculoşi din lume, în momentul în care tabăra lor de bază a fost lovită de un perete de zăpadă şi gheaţă, duminică dimineaţa.

„Şapte alpinişti lipsesc la apel. Echipele de salvare au fost împiedicate de vremea nefavorabilă. Ele vor relua căutările în această dimineaţă”, declara pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Gyanendra Shrestha, referindu-se la această avalanşă care s-a soldat cu cel puţin nouă morţi, potrivit poliţiei.

„Majoritatea persoanelor care au murit sunt francezi”, a anunţat duminică şerpaşul Ang Tshering, vicepreşedintele Asociaţiei alpiniştilor din Nepal, după ce a avut o convorbire prin telefon cu membrii expediţiei de la tabăra de bază numărul trei, situată la 7.000 de metri altitudine.

„Printre morţi figurează, de asemenea, unul sau doi spanioli, un italian, un nepalez şi un german”, a precizat el.

Şapte alpinişti lipseau în continuare la apel luni dimineaţa, potrivit Guvernului nepalez.

„Operaţiunile de salvare au fost împiedicate de vremea rea. Ele se reiau în această dimineaţă”, a precizat luni dimineaţa pentru AFP Shrestha.

Potrivit Sindicatului Naţional (francez) al Ghizilor Montani (SNGM), patru alpinişti au murit şi alţi trei erau daţi dispăruţi duminică seara.

Treisprezece persoane au fost găsite în viaţă, potrivit poliţiei.

„Există şapte victime franceze, dintre care patru decedate, identificate cu ajutorul unor fotografii, şi trei (date) dispărute, (alte) două fiind evacuate cu elicopterul la Katmandou”, a declarat pentru AFP preşedintele SNGM Christian Trommsdorff, care se referea la informaţi provenind de la tabăra de bază.

„Această dramă ne afectează dur profesia. Este cel mai important bilanţ înregistrat de la accidentul produs de avalanşa de la Kang Guru, în 2005, în Nepal”, subliniază SNGM într-un comunicat. Şapte francezi şi 11 însoţitori nepalezi au murit atunci.

Un cardiolog canadian, Dominique Ouimet, ale cărui rude nu au mai primit veşti, s-ar putea afla printre persoanele date dispărute. Un alpinist cu experienţă, el s-a lansat în cucerirea Muntelui Manaslu, în vederea strângerii de fonduri pentru un spital din nordul oraşului Montréal.

Potrivit unuia dintre supravieţuitorii italieni, un serac s-ar fi desprins de pe versantul muntelui, la o altitudine de aproximativ 7.400 de metri, şi ar fi provocat, în cădere, o avalanşă care a ajuns peste tabăra bazei numărul trei.

În acel moment toţi alpiniştii şi şerpaşii dormeau în corturi şi au fost loviţi în plin de masa enormă de zăpadă şi gheaţă, a declarat alpinistul pentru agenţia Ansa.

„Dintr-o dată s-a făcut beznă”, a povestit un supravieţuitor de naţionalitate germană, Andreas Reiter, în vârstă de 26 de ani. „Am înţeles că ne aflăm sub o avalanţă. Am văzut un membru al echipei murind”, a declarat el pe patul de spital, la Katmandou, citat de Himalayan Times.

Doi alpinişti francezi au putut să fie „evacuaţi către Katmandou”, a confirmat o sursă din cadrul Ministerului de Externe. „Mai multe grupuri urcau (pe Muntele Manaslu), inclusiv două grupuri franceze”, a adăugat aceeaşi sursă, care a refuzat să confirme moartea unor cetăţeni francezi.

La Chamonix en Haute-Savoie (Alpii francezi), comunitatea montană, afectată din nou dur, aştepta cu nelinişte identificarea victimelor, fără speranţe privind găsirea de supravieţuitori.

„La această altitudine, operaţiunile de salvare sunt foarte complicate şi ar fi nevoie de un miracol” pentru găsirea celor trei alpinişti daţi dispăruţi în continuare, a declarat duminică, pentru AFP, Eric Favret, preşedintele companiei de ghizi de la Chamonix.

„Emoţiile sunt atât de puternice! Nu ne obişnuim niciodată, mai ales când vedem viteza cu care se succed evenimentele”, a adăugat el, referindu-se la o avalanşă la Mont Maudit (Muntele Blestemat), pe Mont-Blanc, în cursul căreia au murit nouă alpinişti străini, la 12 iulie

Nepalul deţine opt dintre cele 14 cele mai înalte vârfuri montane din lume (de peste 8.000 de metri), dintre care cel mai înalt este Everest. Himalaya atrage anual mii de alpinişti, mai ales primăvara, dar şi la sfârşitul lui septembrie şi în octombrie, după muson.

Cel mai grav accident montan înregistrat în această ţară s-a produs în 1995, când o avalanşă gigantică s-a abătut peste tabăra unui grup japonez în regiunea Everestului, omorând 42 de persoane.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce mai face și cum arată Raluca Zenga. La 43 de ani, fosta soție a lui Walter Zenga e absolut superbă
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă. Ce copac trebuie neapărat să plantezi în curte
Playtech.ro
Cea mai frecventă greșeală din limba română. Simplă la prima vedere, dar 9 din 10 români o fac
Adevarul
Un caz care zguduie America. Ce l-a împins pe Tyler Robinson să-l ucidă pe Charlie Kirk? Povestea studentului „rătăcit ideologic” crescut într-o familie MAGA
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Bursele tăiate ar putea fi reintroduse în sistem. Anunțul făcut de ministrul Educației
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Ziua Crucii. Ce este interzis să faci pe 14 septembrie
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor