Avertisment extrem de dur de la consilierul lui Mugur Isărescu. ”Putem ajunge mult mai rău. Riscăm să nu mai avem bani pentru salarii, pentru pensii”

Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, transmite un avertisment pe cât de dur, pe atât de îngrijorător: România, dacă nu aplică reformele necesare pentru resuscitarea bugetului și eficientizarea instituțiilor de stat, riscă o criză majoră precum cea în care s-a aflat Grecia. ”Dacă nu suntem oameni serioşi şi nu ne facem treaba, rămânem fără bani pentru salarii şi pensii”, spune Rădulescu.
Mircea Filipescu
26 sept. 2025, 18:02
Avertisment extrem de dur de la consilierul lui Mugur Isărescu. ”Putem ajunge mult mai rău. Riscăm să nu mai avem bani pentru salarii, pentru pensii”

Consilierul lui Mugur Isărescu trage un semnal de alarmă privind viitorul țării: riscă să ajungem în situația în care a fost Grecia și să nu mai fie bani pentru salarii și pensii!

Așadar, dacă își imaginează cineva că mai rău decât în prezent nu se poate, ei bine, este posibil!

Economistul Eugen Rădulescu a vorbit despre posibila majorare a TVA la 24 la sută, subliniind în acest context că vom ajunge în situația Greciei ”dacă nu reușim să fim oameni serioși și să ne facem treaba”, adică tot ce trebuie pentru resuscitarea bugetului și eficientizarea instituțiilor publice.

Citește și Veste cruntă pentru românii cu credite bancare: cresc ratele de la 1 octombrie! Cât se va plăti în plus pentru un împrumut de 60.000 de euro

„Putem ajunge mult mai rău (decât TVA de 24 la sută – n.r.). Riscăm depreciere de curs puternică, riscăm să nu mai avem bani pentru salarii, pentru pensii. Ne putem uita la ce s-a întâmplat în Grecia și aici am fi dacă nu reușim să fim oameni serioși și să ne facem treaba”, a spus consilierul lui Mugur Isărescu.

Potrivit lui Rădulescu, după o nouă creștere a TVA, nu ar mai fi nevoie și de alte majorări de taxe și impozite.

”Dacă avem această creștere semnificativă, nu un procent, două procente la încasarea TVA-ului, atunci avem o mare șansă ca să nu fie nevoie de alte majorări de impozite. Dacă nu se întâmplă asta, e inevitabil să se întâmple majorări de impozite.

Să știți că până la urmă TVA-ul este cel mai ușor de aplicat impozit. Este impozitul care se aplică cum ar veni, de azi pe mâine, la toată lumea, se aplică, iar efectele se văd imediat. Sigur, există și inflație pe care o ai, din asta, există o scădere a puterii de cumpărare, dar eu n-aș merge până acolo în acest moment. Eu zic în acest moment că lucrurile pot să se așeze pe o cale onorabilă, fără să ajungem acolo”, a explicat, la antena3, economistul.

Citește și Statul a câștigat 80 de miliarde de lei prin plafonarea prețurilor la energie, în ultimii trei ani. Asociația Furnizorilor de Energie: „Încasările au fost, în primul rând, din dividende”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Reghecampf scapă de coșmarul tunisian: 150.000 de euro și 10 ore de negocieri pentru libertate. Vine la FCSB
Capital.ro
Anunț de la Termoenergetica pentru românii care stau la bloc. Pregătirea instalațiilor pentru iarnă începe de la 1 octombrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
MediaFlux
Sprijin de 1.700 de lei la pensie. Pensionarii care se încadrează pentru a primi banii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte