Avertismentul Blocului Naţional Sindical privind facturile la energie: „Preţurile la energie electrică vor exploda, iar populaţia va fi cea care plăteşte nota de plată”

Blocul Național Sindical (BNS) lansează un avertisment dur cu privire la impactul major pe care liberalizarea completă a pieței de energie electrică, programată pentru 1 iulie 2025, îl va avea asupra populației și economiei românești. Potrivit organizației sindicale, măsura va declanșa un val de scumpiri, va adânci sărăcia energetică și va slăbi competitivitatea companiilor autohtone.
Mircea Filipescu
16 iul. 2025, 20:46
Avertismentul Blocului Naţional Sindical privind facturile la energie:

„Începând cu 1 iulie 2025, Guvernul împinge România într-o criză energetică programată: prețurile la energie electrică vor exploda, iar populația va fi cea care plătește nota de plată!”, avertizează BNS într-o postare publică, însoțită de un videoclip cu președintele federației, Dumitru Costin, care explică amploarea consecințelor economice și sociale.

Potrivit datelor prezentate de BNS, facturile la electricitate ar putea crește între 67% și 79%, afectând în mod direct milioane de gospodării. Sindicaliștii subliniază că această evoluție va arunca un număr semnificativ de români în „sărăcie energetică” – situația în care nu mai pot plăti pentru utilități esențiale.

„Companiile românești vor fi îngenuncheate în fața competitorilor europeni, care beneficiază de prețuri mai mici la energie. Vorbim despre o pierdere masivă de competitivitate și un risc real pentru economia națională!”, atrage atenția BNS într-un comunicat.

Pe lângă creșterea prețurilor la electricitate, sindicaliștii avertizează că „inflația va exploda spre 10%, iar puterea de cumpărare va fi zdrobită”, într-un context economic deja tensionat de majorarea TVA și înghețarea beneficiilor salariale și sociale.

„Toate aceste măsuri vor lovi cu forță mai ales în cei cu venituri mici”, subliniază organizația sindicală.

În sprijinul acestor afirmații, BNS a lansat studiul „Creșterea costului vieții și sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieței energiei în România”, care propune mai multe soluții concrete pentru diminuarea impactului. Printre acestea se numără extinderea sprijinului pentru categoriile vulnerabile, prin reevaluarea periodică a beneficiarilor și majorarea plafonului de venit.

„Sprijinul trebuie să ajungă acolo unde e nevoie cu adevărat, nu doar pe hârtie”, afirmă BNS.

Citeşte şi: Salariu de 7500 de lei în România. Angajatorii sunt disperați să găsească oameni pregătiți în acest domeniu. Ce trebuie să știi să faci pentru acești bani

Totodată, organizația propune constituirea unei celule de criză cu reprezentanți ai Ministerului Energiei, ANRE, Consiliului Concurenței și Ministerului Finanțelor, pentru monitorizarea pieței și prevenirea manipulărilor și abuzurilor. Alte măsuri urgente vizează controale din partea ANRE și ANPC pentru identificarea ilegalităților din sistemul de facturare.

Sindicaliștii critică dur maniera în care Guvernul comunică decizia liberalizării pieței, susținând că aceasta este mascată în spatele unei retorici aparent tehnocrate.

„În timp ce ni se servește discursul «responsabilității fiscale», în spatele cortinei se ascunde adevărata bombă: liberalizarea prețurilor la energie electrică de la 1 iulie 2025, un dezastru planificat”, susține Blocul Național Sindical.

BNS solicită autorităților luarea de măsuri urgente și reale pentru protejarea consumatorilor și prevenirea unei crize sociale și economice de proporții.

Potrivit organizației, România are încă șansa să evite un dezastru, dar timpul pentru intervenție se scurge rapid.

Citeşte şi: Modificări de ultimă oră aduse de Electrica Furnizare în sistemul de facturare. Ce trebuie să ştie clienţii

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
Mădălina Ghenea, ipostază de infarct. Cum s-a fotografiat fosta iubită a lui Grigor Dimitrov 
Capital.ro
Banii care se achită lunar la bloc. Proprietarii sunt obligați, chiar dacă nu locuiesc acolo. Asociația nu poate modifica modul de repartizare
Playtech.ro
Ce este mecanismul de protecție civilă activat de România pentru aducerea românilor din Orientul Mijlociu
Adevarul
„Lucrurile stau considerabil mai rău decât în 1977" - Avertismentul dur al unui inginer constructor cu privire la infrastructura României
wowbiz.ro
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântată Andreea Aniță! Mesajul plin de durere al mamei: „Golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi umplut niciodată”
iamsport.ro
Gigi Becali insistă, dar jucătorul nu mai vrea la FCSB!
MediaFlux
Alertă nucleară! S-a aflat ce viza racheta iraniană trasă asupra Turciei
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj