Avertismentul BNR pentru toţi românii. Alertă în ceea ce priveşte investiţiile străine şi evoluţia preţurilor

Seceta severă din acest an reprezintă unul dintre principalele riscuri pentru evoluția inflației, avertizează Banca Națională a României (BNR), care atrage atenția asupra posibilității ca prețurile energiei electrice și alimentelor să crească în continuare. În plus, scăderea investițiilor străine directe, un semnal pe care România nu trebuie să-l ignore.
Viorel Dobran
18 aug. 2026, 17:34
Avertismentul BNR pentru toţi românii. Alertă în ceea ce priveşte investiţiile străine şi evoluţia preţurilor

BNR atrage atenţie asupra evoluţiilor economice din România. Nivelul semnificativ mai redus al investițiilor străine directe din semestrul I 2026 comparativ cu perioada corespunzătoare a anului anterior are trei explicații principale, legate de distribuția dividendelor, reducerea profitabilității operaționale (corelată cu încetinirea economiei) și o conjunctură specifică, susține prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Leonardo Badea.

Comandamentul Energetic, convocat de urgenţă. România se pregătește pentru un nou vârf de consum, de peste 7.000 MW. Cristian Bușoi: „Prețurile la import trec de 200 de euro în orele de vârf”

‘Nivelul semnificativ mai redus al ISD din semestrul I 2026 comparativ cu perioada corespunzătoare a anului anterior are trei explicații principale: prima este legată de distribuția dividendelor, iar efectele sale se vor corecta cel puțin parțial în a doua parte a anului, a doua ține de reducerea profitabilității operaționale (corelată cu încetinirea economiei), iar cea de-a treia este asociată unei conjuncturi specifice. ISD alături de fondurile europene contribuie la finanțarea deficitului de cont curent prin fluxuri negeneratoare de împrumuturi suplimentare, ceea ce este important din perspectiva sustenabilității echilibrelor macroeconomice. Ca urmare a evoluțiilor descrise mai sus, pentru moment, componenta care nu generează datorie se restrânge, iar finanțarea se deplasează către instrumente ce vor conduce la o creștere a datoriei externe’, a explicat Badea, într-un articol transmis marți AGERPRES.

Potrivit acestuia, deciziile privind repartizarea profitului – cât se distribuie și cât se reinvestește – sunt sensibile la percepția asupra perspectivelor economice și la gradul de predictibilitate a cadrului în care operează companiile. Din această perspectivă, evoluția consemnată în primul semestru transmite un semnal care nu poate fi ignorat.

„Pentru a inversa această tendință și a consolida credibilitatea în fața partenerilor internaționali, în opinia mea este necesar ca politicile guvernamentale să ofere repere certe, iar o măsură primordială este finalizarea și asumarea timpurie a bugetului pentru anul viitor”, recomandă prim-viceguvernatorul băncii centrale.

Pe de altă parte, el susține că fondurile europene, în special componentele de tip grant, nu mai reprezintă doar un sprijin pentru investiția publică, ci una dintre puținele resurse semnificative ce permit finanțarea dezechilibrului extern fără a majora stocul de datorie, astfel încât maximizarea gradului de absorbție este un obiectiv prioritar.

„Granturile europene au devenit pentru România una dintre sursele consistente de capital extern ce nu generează datorie, într-un context în care cealaltă sursă tradițională (investițiile străine directe – ISD) s-a comprimat semnificativ în perioada curentă. Maximizarea gradului de absorbție a acestora rămâne un obiectiv național prioritar’, arată sursa citată.

Risc de blackout la metrou. Hidroelectrica a notificat Metrorex că ar putea sista furnizarea energiei din cauza datoriilor uriaşe. UPDATE: Reacţia lui Radu Miruţă

Leonardo Badea consideră că, pentru România, miza este mai importantă decât faptul ca investițiile ajută la finanțarea deficitului de cont curent. Ele aduc tehnologie, know-how și integrarea companiilor locale în lanțuri internaționale de valoare.

Unul dintre motoarele încurajării investițiilor străine este reprezentat, însă, de încrederea într-un climat favorabil afacerilor, atât pe plan intern cât și internațional. ‘Capitalul acumulat poate avea rol de amortizor vis a vis de unele riscuri specifice investițiilor, însă, în perioade caracterizate de un nivel semnificativ de ambiguitate, investitorii pot amâna unele decizii, ce în final determină unele externalități negative asupra mediului macro-financiar’, a mai precizat reprezentantul BNR.

Potrivit datelor publicate recent de banca centrală, investițiile străine directe ale nerezidenților au însumat, în primul semestru al anului 2026, 669 de milioane de euro, față de 3,72 miliarde de euro în perioada corespunzătoare din 2025, ceea ce echivalează cu o reducere de aproximativ 82%.

„Descompunerea pe componente a evoluției ISD în primul semestru al acestui an arată că toate cele trei componente au contribuit la scădere: din cele aproximativ 3,05 miliarde de euro cu care semestrul I 2026 se situează sub perioada corespunzătoare din 2025, circa 1,2 miliarde provin din profiturile reinvestite, 0,75 miliarde din participațiile la capital, iar 1,1 miliarde din creditele intra-grup. Totodată, concentrarea evoluției în trimestrul al doilea este evidentă. În acest interval, fluxul total al investițiilor nerezidenților a fost negativ, în cuantum de 521 milioane de euro, ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel trimestrial din 2013 și până în prezent”, se arată în articolul citat.

Leonardo Badea a explicat, în context, că determinantul principal al evoluției investițiilor străine directe în perioada curentă îl constituie componenta profiturilor reinvestite, care a consemnat un sold negativ de 1,124 miliarde de euro. Acesta se calculează ca diferență între profitul obținut de companiile cu capital străin și dividendele distribuite acționarilor. Un rezultat negativ arată că dividendele repartizate în perioada de raportare au depășit profitul realizat. O astfel de situație survine, de regulă, atunci când se distribuie un volum ridicat de dividende (din profiturile aferente perioadelor anterioare) iar profitabilitatea curentă se reduce (ceea ce este explicabil în contextul încetinirii economiei, al riscurilor în creștere și al nivelului sporit de incertitudine), comentează el.

Totodată, distribuirea profitului aferent exercițiului financiar precedent are loc, de regulă, în prima parte a anului, până cel târziu în luna iunie. Prin urmare, o parte din reducerea menționată în semestrul întâi reflectă o concentrare sezonieră a plăților de dividende, iar în a doua parte a anului indicatorul ar putea consemna o revenire parțială. Efecte similare au fost observate și în alți ani. Astfel, profiturile reinvestite au fost negative în trimestrul al doilea în fiecare dintre ultimii trei ani (minus 723 milioane de euro în 2024 și minus 390 milioane în 2025), ceea ce confirmă concentrarea distribuirilor de dividende în această parte a anului, amintește Leonardo Badea.

„Valoarea din 2026 este însă cu aproximativ 55 la sută mai amplă decât cea din 2024, iar această diferență sugerează o reducere efectivă a profitabilității operaționale a companiilor cu capital străin, și nu doar un efect de calendar. Datele privind profiturile sunt deocamdată provizorii și se bazează pe estimări ale firmelor, astfel încât interpretarea rămâne sub rezerva unor revizuiri ulterioare.

Factorului descris mai sus i se adaugă, cu o contribuție mult mai redusă, nivelul ușor negativ al participațiilor la capital. Specific pentru perioada menționată, nivelul negativ al participațiilor la capital se poate explica, printre altele, prin corelare cu tranzacția importantă asociată vânzării unui lanț important de magazine de retail, de la o entitate nerezidentă către una rezidentă”, a mai arătat prim-viceguvernatorul BNR.

În cel mai recent comunicat, BNR include evoluția viitoare a prețurilor energiei electrice și alimentelor printre principalele surse de incertitudine și risc pentru perspectiva inflației. Banca centrală indică în acest context „seceta severă din acest an”, alături de evoluția prețului petrolului.

Avertismentul vine într-un moment în care inflația rămâne la un nivel foarte ridicat. Rata anuală a inflației a coborât la 10,42% în iunie, de la 10,85% în mai, scăderea fiind determinată în principal de ieftinirea alimentelor și a combustibililor. În același timp, scumpirea gazelor naturale și a energiei electrice a contrabalansat parțial această evoluție.

BNR estimează că inflația va avea o corecție descendentă substanțială în trimestrul al treilea din 2026, după epuizarea efectelor directe generate de eliminarea plafonului pentru energia electrică și de majorarea TVA și a accizelor. Ulterior, banca centrală anticipează o scădere graduală a inflației, însă revenirea în interiorul intervalului țintei este prognozată abia la sfârșitul anului 2027.

În acest scenariu de dezinflație, evoluția vremii și impactul secetei reprezintă însă un risc important. BNR avertizează că prețurile energiei și alimentelor pot avea o evoluție diferită de cea anticipată, ceea ce ar putea afecta traiectoria descendentă a inflației.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
„E deja la antrenament”. Informații exclusive despre ultimele două transferuri ale Rapidului. Fotbalistul de la Genoa a semnat. Update
Capital.ro
Un paradis exotic devine mai accesibil românilor. Primul charter direct pleacă din București. Cât costă biletele
Playtech.ro
ANM anunță o răcire puternică în România. Cât durează furtunile și când revin temperaturile de aproape 40 de grade
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 57 de ani și-a pierdut viața pe centura Timișoarei, după ce a intrat cu mașina sub un TIR parcat
iamsport.ro
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
MediaFlux
Șefa CCR, Simina Tănăsescu, a explicat de ce s-a întâlnit de fapt cu Ilie Bolojan: Am adresat o întrebare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat