Avertismentul privind piaţa de energie: „Ori Guvernul va reveni la piaţa reglementată, ori va continua să corijeze, dar asta va duce la creşterea numărului de societăţi comerciale intrate în faliment”

Profesorul Mircea Coşea spune că adevărata criză a preţurilor la energie se va vedea de la 1 aprlie, atunci când măsurile de plafonare şi compensare luate de Guvern vor expira.
Filip Stan
08 feb. 2022, 16:33
Avertismentul privind piaţa de energie:

Mircea Coşea spune că, în momentul în care preţul la energie nu va mai fi plafonat, iar facturile nu vor mai beneficia de compensare, Guvernul va avea două soluţii pentru ca facturile să fie suportabile: prima ar fi să revină la piaţa reglementată, iar a doua ar fi să continue să aplice măsuri de ajutorare punctuale, dar aceasta ar putea avea efecte grave în zona de business.

Profesorul Mircea Coșea spune că Guvernul ar putea să înceteze cu certurile și să ia măsuri pentru revenirea la piața reglementată în energie, ceea ce va duce la o situație acceptabilă la început lunii aprilie.

„Sunt două variante. Ori ne putem aştepta ca în zilele următoare Guvernul – care probabil că va înţelege că trebuie să termine cu certurile şi să lucreze – va lua măsuri de revenire la piaţa reglementată în energie şi atunci la 1 aprilie ne vom găsi într-o situaţie acceptabilă – nu spun că e o situaţie favorabilă, dar acceptabilă, pentru că această decizie ar mai atenua preţul energie.

Subliniez, însă, foarte clar, un lucru: preţul energiei, chiar dacă se va decide întoarcerea la piaţa reglementată, nu va mai reveni la nivelul de dinainte de liberalizare, el va fi mai mare, pentru că tendinţa generală este de creştere a preţului energiei în toată lumea, iar acest val de creştere este prezent şi la noi, iar elementele principale care duc la creşterea preţului energiei în România nu sunt legate de liberalizarea pieţei, sunt legate şi de o anumită lipsă de investiţii pe o perioadă îndelungată, pierderi în reţea, facturi mari în legătură cu cumpărarea gazului prin intermediari de la Gazprom, deci va fi mai mare ca înainte de liberalizare, dar oricum, dacă se reglementează atunci va fi o temperare a acestei creşteri fabuloase”, spune Mircea Coșea, pentru DC Business.

Citeşte şi: Factură la gaze de peste 1.100 de lei, la un bloc fără niciun consumator

Cea de-a doua soluție prezentată de profesorul Mircea Coșea este corijarea facturilor prin diferite ordonanțe de urgență, însă acestă metodă va avea un efect nociv asupra societății.

„A doua variantă ar fi ca Guvernul să nu reglementeze piaţa, să încerce să corijeze, aşa cum a făcut şi până acum, prin diferite ordonanţe de urgenţă, facturile, dacă e posibil, pentru că această posibilitate de corijare a facturilor este destul de incertă, pentru că noi nu cunoaştem amploarea fenomenului. Deocamdată numărul de facturi greşite pe care le-a înregistrat Guvernul sunt cele care vin din oraşe mari, din zone în care populaţia poate înţelege factura şi poate să se adreseze cuiva ca să arate că e greşită. Dar în mediul rural şi în oraşele foarte mici sau îndepărtate, unde populaţia – să fim sinceri – nu ştie cum să citească o factură, nu va pleca nicăieri cu trenul, cu autobuzul, în cel mai apropiat oraş mare ca să se ducă să se certe pe la vreun ghişeu. Deci o parte a facturilor greşite noi nu o vom cunoaşte.

Această încercare de a corija din mers câteva elemente prin noi ordonanţe de urgenţă care nu vor merge la esenţa lucrurilor va face ca din aprilie să avem nişte efecte care să fie vizibile: creşterea numărului de societăţi şi actori economici care vor intra în faliment – în principal cei legaţi de aşa numita zonă energofagă – aici nu trebuie să ne gândim la industrie, că nu prea e cazul, ci la activităţi din industria alimentară, spre exemplu panificaţia care va fi lovită, tot ceea ce înseamnă prelucrarea cărnii, a laptelui. Aici va fi un număr important de societăţi care nu vor putea să facă faţă. Şi va aparea un fenomen normal în aceste situaţii: şomajul. Statul va trebui să intre pe şomaj tehnic cu cheltuieli foarte mari”, a subliniat profesorul Coşea.

Citeşte şi: Tichete de masă şi salarii fabuloase, pentru acest post de muncă. Românii fac coadă la angajari

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT