Avertismentul unui fost ministru de Finanţe: Lumea a intrat în antecamera celei mai mari crize financiare din istorie

Adrian Câciu, în prezent deputat PSD, avertizează că economia globală ar putea intra într-o criză financiară fără precedent. Potrivit acestuia, lumea se află deja „în antecamera celei mai mari crize financiare din istorie”, una care ar putea depăși ca amploare crizele din 1973, 2008 sau perioada pandemiei.
Viorel Dobran
09 mart. 2026, 10:25
Avertismentul unui fost ministru de Finanţe: Lumea a intrat în antecamera celei mai mari crize financiare din istorie

Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, a transmis într-un mesaj public că șocul actual nu este doar despre creșterea prețurilor sau despre problemele din lanțurile de aprovizionare, ci despre întregul ecosistem financiar global.

„De azi noapte lumea a intrat în antecamera celei mai mari crize financiare din istorie. Mult mai amplă decât 1973, mult mai amplă decât 2008 sau pandemia. Nu este doar despre prețuri sau lanțuri de aprovizionare, este despre întregul ecosistem financiar”, a transmis Câciu.

Acesta susține că șocul ar avea la bază probleme de aprovizionare care se propagă în toate piețele de bunuri tranzacționate și afectează instrumente financiare majore, precum derivatele, acțiunile sau fondurile de investiții.

„Toate bugetele vor fi despre supraviețuire”

În opinia fostului ministru, dacă situația economică globală se agravează, guvernele nu vor mai discuta despre deficit sau datorie publică, ci despre măsuri de supraviețuire economică.

Ilie Bolojan riscă să fie demis după adoptarea bugetului. PSD se întrunește în ședință de urgență, se iau măsuri după blocajul negocierilor din Coaliție

„Dacă nu se oprește, nimeni nu va mai discuta despre deficite și datorii. Toate bugetele vor fi despre supraviețuire”, a avertizat deputatul PSD.

Câciu a subliniat că în România dezbaterea publică este concentrată pe teme punctuale, precum prețul carburantului, în timp ce evoluțiile economice globale sunt mult mai complexe și pot avea efecte majore asupra economiei naționale.

Critici la adresa Guvernului și a proiectului de buget

Fostul ministru a criticat și modul în care este construit bugetul României, susținând că acesta nu ar avea o viziune adaptată contextului economic internațional.

„Bugetul României nu are nicio viziune pentru ceea ce vine. Ar trebui, pur și simplu, rescris”, a afirmat Câciu.

El a atras atenția și asupra creșterii costurilor de finanțare ale statului, precizând că dobânda la titlurile de stat a depășit pragul de 7%, ceea ce ar putea pune presiune suplimentară pe finanțele publice.

Preţ carburanţi 9 martie 2026. Tarifele la pompă accelerează spre 10 lei pe litru. Guvernul are cinci scenarii pentru a evita dezastrul, dar specialiştii avertizează că motorina ar putea ajunge 16 lei/l

În mesajul său, fostul ministru i-a cerut indirect premierului Ilie Bolojan să ia în calcul aceste evoluții atunci când este construit bugetul, avertizând că o strategie bazată strict pe ținta de deficit de 6,2% ar putea deveni nesustenabilă în contextul actual.

„Nu mai este despre deficit. Uitați de 6,2%. Dacă se croiește bugetul pe acel 6,2%, în contextul internațional actual, România intră în colaps”, a concluzionat fostul ministru.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi