Avion de pasageri, scos la licitaţie de Fisc

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (Fisc) Bacău va scoate la licitaţie un avion de pasageri care a fost adus pentru reparaţii şi abandonat la Aerostar de o companie aeriană din India, la numai un an şi jumătate de la primul asemenea eveniment.
Iulian Tudor
01 nov. 2013, 10:54
Avion de pasageri, scos la licitaţie de Fisc

„După un Boeing 737-200 abandonat la Aerostar Bacău de o firma nigeriană, de aceasta dată este vorba de un aparat de zbor Iliuşin – IL, al unei companii aeriene din India, ce a fost adus tot pentru reparaţii la firma băcăuană şi care, de asemenea, a fost părăsit de proprietar din lipsă de resurse financiare”, a declarat, pentru Agerpres, Mircea Muntean, directorul executiv al instituţiei.

În luna martie 2012, un avion Boeing 737-200, scos la licitaţie de statul român, prin fosta Direcţie Generală a Finanţelor Publice Bacău, fusese achiziţionat de Rodica Elena Petre, sora lui Petrică Uşurelu, administratorul firmei Piritex din judeţul Prahova. Suma oferita de cumpărător, care decisese să transforme avionul în restaurant, a fost de aproape 360.000 de lei (aproximativ 80.000 de euro).

Conform legislaţiei în vigoare, aparatele de zbor abandonate rămân în proprietatea statului român şi sunt vândute pentru recuperarea sumelor datorate de cei care le aduc la reparaţii în ţara noastră.

Citeşte şi O prahoveancă şi-a luat avion la mâna a doua cu 80.000 de euro

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
Marius Croitoru, înjurat ca la ușa cortului de Zoran Mitrov în Botoșani – Rapid!? Reacția fotbalistului la flash-interviu și răspunsul antrenorului: „Sunt surprins!”. Update
Capital.ro
Vârsta de pensionare ar putea crește pentru românii din această țară. Ce grupe de vârstă ar putea munci mai mult
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România