Avion F-16 prăbuşit în Ucraina după un atac rusesc cu rachete

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat pe 5 august că Ucraina a început să folosească avioane F-16 pentru operaţiuni în interiorul ţării, confirmând sosirea mult aşteptată a aeronavelor de luptă fabricate de Occident.
Filip Stan
29 aug. 2024, 22:08
Avion F-16 prăbuşit în Ucraina după un atac rusesc cu rachete

Ucraina a anunţat joi că un avion de luptă de concepţie americană F-16, echipament militar valoros livrat recent de Occident, s-a prăbuşit în timp ce respingea un atac cu rachete ruseşti şi pilotul şi-a pierdut viaţa, relatează AFP.

Potrivit Statului Major ucrainean, avioanele F-16 au doborât patru rachete de croazieră ruseşti în timpul acestui atac, dar ” în timpul apropierii de următoarea ţintă, comunicarea cu unul dintre avioane a fost pierdută”.

„S-a dovedit ulterior că avionul s-a prăbuşit şi pilotul a murit”, a indicat sursa citată pe Telegram, fără a preciza când a avut loc accidentul sau identitatea pilotului.

Armata aerului ucraineană a anunţat joi că unul dintre piloţii săi a fost ucis în lovituri masive ruseşti la începutul acestei săptămâni, fără a menţiona avionul F-16.

Al treilea atac rusesc asupra Kievului în decurs de o săptămână. Forțele ucrainene susțin că au doborât 15 drone în timpul ultimului raid aerian

„Pilotul armatei aerului Oleksid Mes a murit apărând ţara noastră”, a declarat comandamentul de Vest al Forţelor aeriene ucrainene, precizând că pilotul a fost ucis luni în timpul unui val de bombardamente ruseşti cu rachete şi drone.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat pe 5 august că Ucraina a început să folosească avioane F-16 pentru operaţiuni în interiorul ţării, confirmând sosirea mult aşteptată a aeronavelor de luptă fabricate în occident.

Armata rusă revendică cucerirea altor două localităţi în estul Ucrainei, Zelenski avertizează cu privire la o situaţie ”extrem de dificilă” a armatei

Armata rusă revendică joi cucerirea a două localităţi în regiunile Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei, unde forţe ruse continuă să înainteze împotriva trupelor ucrainene, inferioare numeric şi lipsite de putere de foc, relatează AFP.

 VIDEO Un depozit de petrol din zona Rostov, incendiat după un atac cu drone al Ucrainei

Ministerul rus al Apărării anunţă în darea de seamă zilnică cucerirea Mîkolaivka, în regiunea Doneţk, şi Stelmahivka, în regiunea Lugansk, cucerită aproape în înregime de Moscova.

Ministerul nu prercizează unde anume se află Mîkolaivka, însă, potrivit unor experţi militari ucraineni, o localitate cu acest nume a fost cucerită recent de militari ruşi.

Aceasta din urmă se află la aproximativ 15 kilometri de Pokrovsk, un nod logistic important ţintit de mai multe săptămâni de trupe ruse care se apropie de acest oraş şi care au determinat autorităţile locale să ordone la 19 august evacuarea familiilor cu copii din oraş şi împrejurimi.

ZELENSKI: ARMATA UCFRAINEANĂ, ÎNTR-O SITUAŢIE ”EXTREM DE DIFICILĂ”

Situaţia armatei ucrainene este ”extrem de dificilă” în apropiere de Pokrovsk, a recunoscut miercuri preşedintele ucrainean Volodiomir Zelenski.

”Eforturile principale ale Rusiei şi cele mai mari forţe sunt concentrate acolo”, a declarat el.

În pofida unei ofensive-surpriză lansată de Kiev la 6 august în regiunea rusă Kursk, Rusia continuă să câştige terem cu regularitate în regiunea ucraineană Doneşk – care rămâne epicentrul luptelor şi pe care vrea să o cucerească în întregime.

Zelenski a dat asigurări miercuri că ofensiva ucraineană în Rusia permite o scădere a presiunii în estul Ucrainei.

”Trebuie să înţelegem că toată tensiunea pe care am mutat-o în Rusia înseamnă că ea nu mai poate poate îndrepta o presiune suplimentară asupra regiunii noastre Doneţk”, a declarat el.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT