Aviz negativ pentru arestarea deputatului PSD Vlad Cosma

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat luni raport negativ solicitării ministrului Justiţiei cu privire la încuviinţarea arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma, a anunţat vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica.
Romania TV
17 feb. 2014, 12:43
Aviz negativ pentru arestarea deputatului PSD Vlad Cosma

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a transmis miercuri Comisiei juridice cererea ministrului Justiţiei de arestare preventivă a deputatului PSD Vlad Cosma, iar dacă nu se cer probe sau date suplimentare, până pe 20 februarie plenul Camerei Deputaţilor trebuie să se pronunţe asupra acestei cereri.

Procurorii DNA din Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de deputatul Vlad Alexandru Cosma, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă (trei acte materiale) şi urmărirea penală faţă de Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, tatăl lui Vlad Cosma, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă (trei acte materiale). În acelaşi dosar este implicat şi directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu.

Liberalii au votat pentru încuviinţarea arestării

Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat luni că liberalii au votat în Comisia juridică pentru aprobarea solicitării ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma.

‘Nu suntem aici să incriminăm pe nimeni. Credem în prezumţia de nevinovăţie, dar în acelaşi timp credem că justiţia trebuie să-şi urmeze cursul şi, dacă aceasta a fost solicitarea, noi am votat în sensul adoptării, aprobării acestei solicitări’, a declarat Gorghiu la Palatul Parlamentului.

Întrebată de ce s-a dat un vot diferit în cazul Cosma faţă de cazul deputatului PC Gheorghe Coman, ea spus că ar fi foarte dificil să explice pentru că nu toţi colegii şi-au exprimat punctul de vedere public sau cel puţin în şedinţă.

‘Nu toţi colegii şi-au justificat votul, ca atare a depins de conştiinţa fiecăruia şi de cum a apreciat dosarul. Nu poţi să apreciezi probele din dosar ca parlamentar şi să spui ‘e nevinovat’ sau ‘e vinovat’, căci amândoi au pledat nevinovaţi la momentul la care a avut loc Comisia şi cred că trebuie să pui în balanţă o solicitare a Justiţiei şi faptul că există o prezumţie de nevinovăţie pe care omul şi-o poate exercita şi arăta în faţa instanţelor de judecată. Nu cred că este un gest înţelept cel pe care l-a făcut Comisia juridică astăzi, sper să fie plenul Camerei Deputaţilor mâine (marţi – n.r.) mai înţelept’, a adăugat Gorghiu.

De altfel, şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a propus luni deputaţilor liberali să voteze în favoarea încuviinţării ridicării imunităţii deputatului PSD Vlad Cosma.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
El este atacantul transferat de Dinamo! A sosit în cantonamentul din Polonia
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Compania explică de ce elimină rutele
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Pensii iulie 2026. Când intră banii. Se aplică o mare schimbare pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?