Avocatul Cristian Ene nu exclude o colaborare BĂSESCU-IOHANNIS: S-ar putea să apară şi o construcţie

Traian Băsescu ar putea colabora în viitor cu preşedintele Klaus Iohannis. Afirmaţia a fost făcută de Cristian Ene, avocatul lui Băsescu, în emisiunea "România Exclusiv" de la România TV. Potrivit acestuia, Băsescu şi Iohannis au viziuni comune privind viitorul ţării.
Ionela Marcu
05 ian. 2015, 08:29
Avocatul Cristian Ene nu exclude o colaborare BĂSESCU-IOHANNIS: S-ar putea să apară şi o construcţie

„Preşedintele a spus că îşi va mai face simţită prezenţa pe scena politică, socială şi nu cred că ar fi o contradicţie între cei doi preşedinţi, Klaus Iohannis şi Traian Băsescu, s-ar putea să fie la un moment dat şi o construcţie spre interesul naţional” a spus avocatul Cristian Ene.

Potrivit lui Ene, Traian Băsescu, în cei 10 ani de zile de mandat, „a obţinut suficiente informaţii astfel încât să contureze un drum României, un drum european”.

„Drumul european este sprijinit şi de către Kaus Iohannis şi în acest fel pot conlucra, încât să existe acel interes naţional prioritar faţă de interesul politicii”, a completat avocatul.

Întrebat ce ar presupune această colaborare, Cristian Ene a răspuns: „Veţi observa în perioada următoare.”

CITEŞTE ŞI O nouă întâlnire între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Dan Șucu i-a decis soarta lui Daniel Pancu! Ședință de urgență la Rapid: ce se întâmplă cu Andrei Șucu. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT