Avocatul Poporului atacă la Curtea Constituţională legea care îi interzice lui Liviu Dragnea să fie premier: „Sunt argumente beton”

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a declarat miercuri, la Parlament, că va trimite joi la Curtea Constituţională o sesizare în privinţa Legii 90/2001, care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.
Filip Stan
04 ian. 2017, 13:32
Avocatul Poporului atacă la Curtea Constituţională legea care îi interzice lui Liviu Dragnea să fie premier:

UPDATE Întrebat dacă va contesta legea 90/2001, Victor Ciorbea a spus: „De mâine încolo vorbim, dragilor”.

Chestionat în continuare dacă sunt argumente să sesizeze CCR, Avocatul Poporului a răspuns: „O să vedeţi că sunt argumente beton în sensul soluţiei pe care o voi da mâine. V-am promis că după învestire. O să vedeţi câte texte din Constituţie, din diverse Convenţii internaţionale sunt încălcate în opinia noastră”, potrivit News.ro.

Fiind întrebat dacă mâine trimite sesizare la CCR, el a răspuns: „Da”.

Chestionat dacă legea 90/2001 încalcă convenţiile internaţionale despre care vorbeşte, Victor Ciorbea a răspuns afirmativ.

La întrebarea dacă contestă această lege, Avocatul Poporului şi-a nuanţat răspunsul: „Nu ştiu dragă, nu se ştie. Vom vedea mâine. Mâine după ce înregistrez la Curte, că e normal să ajungă la Curte mai întâi. O să primiţi foarte frumos, cu explicaţii, am făcut o sinteză de cinci pagini din 15, 17. Deci aveţi timp să extrageţi, să daţi tot ce este mai bun. E în temeiul acestei autosesizări despre care v-am anunţat”. 

În 19 decembrie, Avocatul Poporului a anunţat că decizia cu privire la constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea art. 2 din Legea nr. 90/2001, care prevede că nu pot fi membri ai Guvernului persoanele care au fost condamnate, va fi luată după învestirea viitorului Guvern.

Legea 90/2001 prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

 

Avocatul Poporului va contesta joi la Curtea Constituţională legea 90/2001, care interzice unui condamnat penal să ocupe funcţii în guvern, scrie HotNews.ro, citând surse din cadrul institutiei. 

Liviu Dragnea nu a putut fi desemnat premier din cauza acestei legi, care impune ca miniştrii să nu aibă condamnări penale. Preşedintele PSD a fost condamnat definitiv la doi de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul.

Avocatul Poporului declarase pe 19 decembrie ca nu va contesta, până la formarea noului guvern, articolul de lege care împiedică un condamnat penal să facă parte din Executiv.

Guvernul Grindeanu primeste miecuri votul de învestitură în Parlament şi este aşteptat ca în cursul serii să depună jurământul la Cotroceni, urmat de prima şedinţă de guvern. 

Şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a început miercuri, în jurul orei 15.15. Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, urmează să solicite votul de încredere al Parlamentului pentru lista miniştrilor şi programul de guvernare.

Citeşte şi: Plenul reunit al Parlamentului în care Guvernul Grindeanu solicită votul de încredere a început UPDATE

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT