Avocatul Poporului: Plecând de la ce s-a întâmplat la Săpoca, vrem să facem o investigaţie un pic mai amplă

Avocatul Poporului, Renate Weber, anunţă "o investigaţie mai amplă" la Spitalul Săpoca, unde un pacient a ucis cu un stativ metalic şase bolnavi şi a rănit alţi şapte. Weber spune că trebuie avut în vedere nu doar numărul redus al angajaţilor spitalului, ci şi tipul de personal, şi anume dacă există personal care să intervină în astfel de cazuri.
Iulian Tudor
28 aug. 2019, 11:09
Avocatul Poporului: Plecând de la ce s-a întâmplat la Săpoca, vrem să facem o investigaţie un pic mai amplă

„Drama de la Săpoca nu doar că scoate la lumină chestiuni delicate, ci ne arată o chestiune de sistem. (…) Plecând de la ceea ce s-a întâmplat la Săpoca, noi vrem să facem o investigaţie un pic mai amplă, pentru că nu e vorba aici numai de faptul că un spital este cu un personal insuficient, ci e vorba şi ce fel de personal avem acolo. În general, din câte ştiu eu, inclusiv de când lucram în societatea civilă, acolo unde omul e lipsit de libertate el este în mâna celorlalţi şi este vulnerabil”, a afirmat Renate Weber, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Weber a spus că instituţia Avocatului Poporului vrea să vadă ce face Ministerul Sănătăţii cu privire la lipsa de personal din spital, dar şi care sunt măsurile care se iau pentru a asigura securitatea atât a pacienţilor, cât şi a personalului din spital.

„Ar trebui să existe inclusiv un personal specializat în sensul unei intervenţii rapide pentru că cine este pe post de asistent nu totdeauna poate să şi apere în acelaşi timp. Sunt lucruri mai multe pe care vrem să le vedem, în plus faţă de ceea ce noi am constatat de-a lungul timpului”, a adăugat aceasta.

Avocatul Poporului a arătat că instituţia face vizite nu doar în închisori şi centrele de detenţie ale Poliţiei, ci şi în azilele de bătrâni, în spitalele de psihiatrie şi de fiecare dată face recomandări, iar spitalul de la Săpoca era programat pentru vizitare în cursul acestui an.

Aceasta a precizat că vizitele în astfel de instituţii sunt făcute neanunţat, de către o echipă complexă, care include repreznetanţi ai societăţiii civile.

„Este îngrozitor ceea ce s-a întâmplat la Săpoca şi faptul că nimeni nu a putut să intervină şi uite câte vieţi omeneşti s-au prăpădit deja”, a mai spus Avocatul Poporului.
Şase persoane au murit şi şapte sunt rănite, după ce un bărbat de 38 de ani, cu sevraj etilic, a atacat, în 18 august, cu stativul de la perfuzii pacienţii din două saloane ale Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Buzău au decis extinderea urmării penale în cazul bărbatului care a atacat pacienţii din Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, dar şi extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă, fapte în legătură cu activitatea desfăşurată de către angajaţii unităţii spitaliceşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Parchetului, procuror Cătălin Radu.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT