Avocatul Poporului: Sunt cazuri în care unui deţinut îi revine o suprafaţă de doar un metru pătrat

Capacitatea penitenciarelor din România este depășită cu peste 50%, existând situații în care suprafața medie care revine unui deținut în celulă este de doar un metru pătrat, potrivit unui raport special privind condițiile de detenție dat publicității de Avocatul Poporului.
Iulian Tudor
08 dec. 2015, 16:28
Avocatul Poporului: Sunt cazuri în care unui deţinut îi revine o suprafaţă de doar un metru pătrat

Conform datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor, la începutul lunii noiembrie se aflau în detenție peste 28.000 de persoane, în condițiile unei capacități de cazare de doar 18.781 de locuri, indicele de ocupare fiind de 151,13%.

Concluziile anchetelor efectuate de reprezentanții instituției Avocatul Poporului în sistemul penitenciar relevă existența unor unități de detenție cu un grad ridicat de supraaglomerare. Un exemplu în acest sens este cel al Penitenciarului Iași, unde la momentul verificării erau cazate 1.534 de persoane private de libertate, la o capacitate legală de 763 de locuri.

O situație similară a fost constatată la Penitenciarul Craiova, unde erau custodiate 1.174 de persoane la o capacitate legală de 674 locuri, coeficientul de ocupare fiind de 174%.

„Urmare a vizitării prin sondaj a unor camere de detenție, s-a constatat că deținuții erau cazați în paturi suprapuse, dispuse pe două și trei rânduri. În ceea ce privește suprafața utilă a camerelor de deținere (fără a include suprafața grupului sanitar și a camerei destinată depozitării alimentelor), coroborat cu numărul
ocupanților, din măsurătoarea efectuată au rezultat, spre exemplu (…) că unei singure deținute îi revenea o suprafață de aproximativ 1,00 mp„, se arată în raport.

Indici de ocupare ridicați a fost constatați și la Penitenciarul Galați (197,38 %), Penitenciarul Mărgineni (159%), Penitenciarul Aiud (128%) sau Penitenciarul Miercurea Ciuc (178%).

La Penitenciarul Colibași, deși gradul de ocupare al unor secții era de până la 189%, s-a constatat că era asigurat câte un pat pentru fiecare deținut. Pentru limitarea supraaglomerării, unii deținuți erau implicați în activități lucrative și educaționale.

În alte unități penitenciare, precum cele din Arad, Vaslui sau Buziaș, nu s-a constatat fenomenul supraaglomerării, efectivul real de deținuți fiind sub capacitatea de cazare.

Un alt fenomen constatat a fost cel al numărului foarte mare de paturi din camerele de detenție. Astfel, aproape jumătate din paturile existente în sistemul penitenciar din România sunt așezate pe trei nivele.

De altfel, existența fenomenului de supraaglomerare și condițiile degradante de detenție reprezintă principala problemă semnalată de deținuți în sesizările formulate către Administrația Națională de Penitenciarelor.

În raport se subliniază că autoritățile care custodiază persoanele private de libertate trebuie să asigure acestora „condiții de cazare corespunzătoare exigențelor de igienă, mai ales sub aspectul cubajului de aer, suprafeței minime, iluminatului, încălzirii și ventilației, de natură să asigure păstrarea sănătății”.

Alte probleme constatate de reprezentanții Avocatului Poporului în penitenciare au fost existența unor spații de detenție în clădiri vechi sau cu altă destinație inițială, umezeala și mucegaiul din unele celule, aerisirea necorespunzătoare, saltele cu grad avansat de uzură, lipsa unor toalete care să asigure respectarea intimității, lipsa dușurilor sau existența unor insecte dăunătoare.

Raportului special al instituției Avocatul Poporului, intitulat „Condițiile de detenție din penitenciare și centre de reținere și arestare preventivă, factori determinanți în respectarea demnității umane și a drepturilor persoanelor private de libertate”, va fi prezentat oficial pe 17 decembrie, în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Parlamentului.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet