Pe 9 februarie 1874, şase bărbaţi au părăsit o tabără din apropierea oraşului Montrose, din Colorado, Statele Unite, şi au plecat în căutarea norocului în Munţii Stâncoşi, scrie adevarul.ro. S-au „înarmat” cu provizii şi s-au îndreptat spre orăşelul Gunnison în căutare de aur. Doar unul din cei şase bărbaţi s-a întors în viaţă.

Citeşte şi DESCOPERIRE MACABRĂ în congelatorul unui bărbat

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

Chiftele delicioase de post cu cartofi și morcovi. Rețete excelente ...

Cum se face uleiul de usturoi. Rețeta cea mai apreciată în ...

În luna aprilie, Alfred Packer, un veteran de război civil, unul din cei şase căutători de comori, a intrat în agenţia indiană Los Pinos şi a făcut o dezvăluire cutremurătoare. Din cauză că mureau de foame, el şi cei care îl însoţeau în căutarea după aur au început să se mănânce unul pe celălalt. În ciuda faptului că s-a declarat dezgustat că a fost nevoit să recurgă la canibalism, Packer a recunoscut zâmbind: „Pieptul de om este cea mai dulce carne pe care am gustat-o vreodată”.

Iniţial, bărbatul a susţinut că a fost lăsat în urmă de companionii săi şi că a supravieţuit mâncând rădăcini, dar cei de la agenţie au devenit suspicioşi când au văzut câţi bani avea acesta asupra sa şi cât de bine hrănit era pentru o persoană care, potrivit declaraţiilor, fusese înfometată. În luna mai, bărbatul a recunoscut oficial că şi-a mâncat însoţitorii, dar a negat că i-ar fi ucis pe toţi. Bătrânul Swan a murit primul, la vreo zece zile după ce am părăsit tabăra, iar noi, ceilalţi cinci, l-am mâncat. După alte patru sau cinci zile, a murit Humphreys şi a fost şi el mâncat. Avea 133 de dolari în portofel, pe care i-am luat eu. La puţin timp după, în timp ce căram lemne, Miller a fost şi el ucis de ceilalţi doi companioni, care mi-au mărturisit accidental. L-am mâncat cu toţii. După, Bell l-a împuşcat pe Noon cu arma bătrânului Swan, iar eu l-am ucis pe Bell, împuşcându-l. Am acoperit rămăşiţele şi am luat o bucată mare de carne cu mine, a mărturisit Packer, care a fost arestat şi încarcerat la închisoarea Saguache până la proces.

Pe 8 august în acelaşi an, trupurile camarazilor lui Alfred Packer au fost descoperite de reporterul John A Randolf, de la publicaţia „Harper’s Weekly”, iar examinarea cadavrelor a arătat că bărbaţii nu au murit pe parcursul mai multor săptămâni, cum susţinea acuzatul. Totuşi, înainte ca autorităţile să apuce să ia măsuri, Packer a mituit gardianul închisorii şi a evadat. A fost găsit abia pe 11 martie 1883 sub numele John Schwartze, în Cheyenne, Wyoming. A dat încă o declaraţie poliţiştilor, de data aceasta cu câteva detalii schimbate, negând din nou crima.

A povestit cum el şi partenerii săi de călătorie au rămas fără mâncare după ce au fost surprinşi de o furtună. Packer susţinea că ceilalţi bărbaţi plângeau şi l-au silit să plece pe munte în căutarea mâncării, dar s-a întors cu mâna goală. L-am găsit pe Bell înnebunit, rotind o bucată de carne deasupra focului. Carnea o tăiase din piciorul lui Miller, care zăcea cu capul zdrobit în apropiere. Ceilalţi trei zăceau şi ei în apropierea focului, tăiaţi pe frunţi. Bell m-a văzut şi m-a atacat cu o bardă, iar eu l-am împuşcat în burtă, ca să mă apar. El a căzut cu faţa în jos, cu barda lângă el. Am luat-o şi l-am lovit în cap, a povestit acesta.

Citeşte şi Povestea înfricoşătoare a CRIMINALULUI CANIBAL. Bărbatul a fost condamnat la 18 ani de închisoare FOTO

Packer susţinea că a construit o mică tabără din lemnul pe care l-a găsit în pădure, pentru a se apăra de frig. „M-am întors la foc, am acoperit cadavrele, apoi m-am dus spre tabără cu bucata de carne pe care o frigea Bell, care rămăsese pe jos. Am făcut alt foc lângă tabără, am gătit carnea şi am mâncat-o. Am încercat să supravieţuiesc altfel, dar nu am putut, aşa că am supravieţuit cu carnea lor vreme de aproape 60 de zile”, a mai spus el.

În aprilie 1883, Alfred Packer a fost găsit vinovat de omor şi acte de canibalism şi a fost condamnat la moarte prin spânzurare. Cu toate acestea, a reuşit cumva să scape de spânzurătoare şi a obţinut un al doilea proces în august 1886. A primit o pedeapsă de 40 de ani. În august 1896, Packer a scris redacţiei Denver Rocky Mountain News, unde şi-a spus din nou povestea.

Acesta susţinea: „Sunt o victimă a circumstanţelor. Nicio fiinţă vie nu poate spune că mi-am ucis companionii cu sânge rece şi intenţii necurate. Nu am sufletul atât de negru pe cât mi l-au pictat”. În ianuarie 1901, Alfred Packer a fost eliberat condiţionat de guvernatorul Charles S Thoms.