Bacalaureatul olimpicilor: 676 de contestaţii, depuse după rezultatele la probele de examen

Un număr de 676 de contestaţii au fost depuse de cei 877 de olimpici care au susţinut, la Bacău, sesiunea specială a bacalaureatului, fără ca oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean să poată preciza care este numărul exact de candidaţi care au contestat notele obţinute în urma corectării tezelor.
Romania TV
01 iun. 2012, 07:42
Bacalaureatul olimpicilor: 676 de contestaţii, depuse după rezultatele la probele de examen

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău, 676 de contestaţii au fost depuse, joi seară, în cele două centre unde s-a desfăşurat sesiunea specială a bacalaureatului pentru cei aflaţi în proceduri de selecţie sau pregătire pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaţionale pe discipline, cât şi la competiţii sportive, cum ar fi campionatele europene sau mondiale de juniori.

O parte dintre candidaţi au contestat şi două sau trei note astfel încât numărul contestaţiilor este mai mare decât cel al elevilor care au susţinut examenul de bacalaureat.

„Numărul de contestaţii nu reprezintă şi pe cel al candidaţilor care au depus cereri de recorectare a tezelor. Metodologia de organizare a examenului de bacalaureat prevede că orice candidat poate contesta chiar şi toate notele, fără niciun fel de restricţii. Deocamdată, nu putem spune care este şi numărul candidaţilor care au depus contestaţii la una sau mai multe discipline şi nici la ce probă au fost depuse cele mai multe dintre ele”, a declarat inspectorul general interimar al ISJ Bacău, Teodora Craus.

Sesiunea specială a bacalaureatului s-a desfăşurat în perioada 21-31 mai, cu afişarea rezultatelor în 31 mai, ora 18.00, şi depunerea contestaţiilor în aceeaşi zi, în intervalul orar 18.00-22.00. Rezolvarea contestaţiilor se va face în cursul zilei de vineri, urmând ca rezultatele finale ale sesiunii speciale a bacalaureatului să fie afişate tot vineri, până la ora 24.00.

Promovabilitatea la sesiunea bacalaureatului pentru participanţii la olimpiade şi competiţii internaţionale este, înainte de soluţionarea contestaţiilor, de 34,2 la sută, a declarat joi seară, Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Din totalul celor 880 de candidaţi înscrişi, la examen s-au prezentat 877, iar 300 dintre ei au fost declaraţi admişi, potrivit lui Fedorca.

Secretarul de stat a precizat că 106 candidaţi au reuşit să promoveze probele de examen, însă nu au obţinut media 6,00, necesară pentru a trece examenul.

Din examen au fost eliminaţi 25 de candidaţi, care au fost prinşi având asupra lor fiţuici sau telefoane mobile.

„Tentativa de fraudă a fost descoperită atât cu ajutorul camerelor de supraveghere din sălile de examen, cât şi cu cel al profesorilor supraveghetori care şi-au făcut datoria”, informa Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS)

Potrivit rezultatelor publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, cea mai mare medie obţinută este 9,90, la polul opus fiind media 1,63.

Sesiunea specială a bacalaureatului s-a desfăşurat la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” şi la Colegiul Tehnic de Comunicaţii „Nicolae Vasilescu-Karpen”, ambele din Bacău.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a fost Laurențiu Reghecampf dat afară de Gigi Becali din cauza lui Giovanni Becali
Capital.ro
Ce drepturi și obligații au prosumatorii. Cum pot vinde sau compensa energia electrică produsă și ce pași trebuie urmați pentru obținerea statutului
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT