Baconschi, despre candidatură: Dacă PDL nu mă consideră potrivit, nicio supărare, mergem înainte

RomaniaTV.net
10 10. 2012, 15:18

„Eu voi lua act de ce decide PDL din care fac parte, dacă mă consideră potrivit pentru această candidatură bine, dacă nu, nu e nicio supărare, mergem înainte”, a precizat Baconschi.

El a arătat că a avut discuţii exploratorii pentru un colegiu în Bucureşti, „dar nu s-a putut” şi partidul i-a oferit o altă variantă şi anume o candidatură la Suceava la un colegiu neeligibil unde USL ar câştiga peste 50%.

„Aşa încât mi-am păstrat flexibilitatea, dar nu sunt obsedat de postura de parlamentar. Parlamentul arată suficient de bine şi fără mine”, a mai spus Baconschi.

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a adresat recent o scrisoare deschisă românilor din Diaspora, cerându-le să îi acorde sprijin pentru a candida din partea ARD în Colegiul 1 Diaspora pentru Senat, la alegerile din 9 decembrie.