„Baloo”, o nouă pârtie de schi dedicată începătorilor, în staţiunea Straja

O nouă pârtie de schi, pe care se vor pregăti doar cei care doresc să pătrundă tainele acestui sport de iarnă, a fost deschisă duminică în stațiunea Straja, din Valea Jiului, la dispoziția celor interesați fiind și o școală de schi cu 25 de monitori autorizați.
Romania TV
13 dec. 2015, 13:46

Pârtia „Baloo” este de dificultate minimă, iar pe cei 100 de metri pregătiți pentru învățarea schiului se află două porțiuni plane și o pantă ușoară, informează Agerpres. 

Citeşte şi Proiecte grandioase la Dubai. Cea mai lungă pârtie de schi şi patinoar, în mijlocul deşertului VIDEO

„Baloo” este locul ideal pentru cei care doresc să învețe să schieze sau să se dea cu placa. Pârtia are un baby schi care a fost deschis duminică, iar cei 25 de monitori de schi și snowboard vor sta la dispoziția turiștilor pe întreg sezonul de iarnă”, a declarat Marius Fodoran, administratorul școlii de schi din Straja.

Stratul de zăpadă în stațiunea Straja măsoară, duminică, aproximativ 25 de centimetri pe pârtiile bătute cu ratracul. Se poate schia pe toate pârtiile, iar instalațiile de transport pe cablu sunt funcționale.

Salvamontiștii se așteaptă ca în stațiune să ajungă circa 1.000 de turiști, atrași de calitatea pârtiilor. Turiștii sunt rugați să parcheze în spațiul amenajat la intrarea în stațiune, pentru a nu bloca accesul mașinilor de intervenție în zona de cabane și pensiuni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Zodiile care dau lovitura până la Crăciun. Finalul anului 2026 le poate schimba complet planurile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România