Bancomat prăduit cu penseta la Constanţa

Doi tineri din Constanţa au furat 10.000 de euro dintr-un bancomat, folosindu-se de o pensetă. Anchetatorii spun că acest mod de operare a fost folosit şi în străinătate, în special în Franţa.
Romania TV
12 sept. 2012, 13:14
Bancomat prăduit cu penseta la Constanţa

Scena incredibilă a fost surprinsă de o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie Constanţa. Noaptea trecută, în jurul orei 01.50, poliţiştii au observat doi tineri pe strada Ştefan cel Mare, agitându-se în dreptul unui ATM. Unul dintre cei doi tineri tocmai scosese bancnote din bancomat cu ajutorul unei pensete din metal.

Luaţi la întrebări de oamenii legii, tinerii au spus că au folosit un card bancar valid emis de o altă unitate pe numele unuia dintre ei. La controlul corporal sumar al celor doi tineri, unul în vârstă de 22 de ani şi cel de-al doilea de 20 ani, ambii din municipiul Mangalia, asupra primului a fost găsită suma de 10.000 lei, în bancnote de 5,10,50 şi 100 lei, sumă provenită din bancomatul cu pricina.

„Astfel de furturi am văzut doar în Franţa. Aici, n-am mai văzut aşa ceva”, a mărturisit inspectorul Gelu Manolescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa.

Ofiţerul de presă a făcut parte din grupul de poliţişti detaşaţi la Paris, în perioada verii, pentru a-i sprijinii pe colegii lor francezi în combaterea infracţiunilor comise de români. Acesta a povestit şi cum se face o astfel de „şmecherie”: „Practic, o persoană care are un card valabil iniţiază procesul de scoatere a unei sume de bani iar în ultimul moment anulează operaţiunea. Apoi, introduce obiectul metalic în fanta ATM-ului, scoate bani din interior şi rămâne şi cu bani în cont. Au fost cazuri în care, cu ajutorul unor obiecte, erau scoase sume diferite de la mai multe bancomate”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
TVR cere 475 de milioane de lei din bani publici, dar cenzurează cu reclame bucuria lui David Popovici. Furie în social media după transmisiunea de la Paris: ”Să vă fie rușine!”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 12 august. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
La ce oră și unde se vede cel mai bine în România eclipsa de soare. Tot ce trebuie să ştii despre fenomenul spectaculos
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe A1 București – Pitești! Un TIR încărcat cu pui a lovit un pod de pe autostradă
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Zelenski caută pace pentru Ucraina. Președintele a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat