Bancpost a pierdut un proces cu ANPC. Clauza abuzivă care permitea băncii să modifice unilateral dobânda, eliminată

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a câştigat la Curtea de Apel un proces cu Bancpost, după ce a sancţionat şi a eliminat o clauză abuzivă dintr-un contract de credit, a declarat, joi, Marius Pîrvu, preşedintele ANPC.
Romania TV
04 oct. 2018, 13:06
Bancpost a pierdut un proces cu ANPC. Clauza abuzivă care permitea băncii să modifice unilateral dobânda, eliminată

Este vorba despre o clauză dintr-un contract de credit de nevoi personale în franci elveţieni, care îi permitea băncii să modifice unilateral dobânda.

„Pentru consumatori este o veste bună. Astăzi Curtea de Apel a admis apelul ANPC cu privire la un proces verbal de contravenţie întocmit de Autoritatea Naţională care se referă la o clauză abuzivă din cadrul unui contract de credit pentru nevoi personale. Practic, instanţa a hotărât că aceia care deţin contracte de credit pentru nevoi personale sunt îndreptăţiţi să solicite prin acţiuni separate restituirea sumelor calculate în plus ca urmare a constatării nulităţii clauzei specificate în sentinţă”, a afirmat Pîrvu.

Cu alte cuvinte, instanţa a certificat faptul că acea clauză era abuzivă şi trebuia eliminată, creând astfel un precedent, iar consumatorii care au astfel de clauze în contractele bancare se pot îndrepta în nume propriu pentru recuperarea sumelor calculate în mod abuziv.

Preşedintele autorităţii a sfătuit toţi consumatorii cu contracte de credite în care există prevederi care permit băncilor să mărească dobânzile unilateral să facă plângere la ANPC, urmând ca inspectorii ANPC să decidă eliminarea acelor prevederi din contracte.

„Dacă faceţi o reclamaţie la ANPC şi ANPC constată că există o clauză abuzivă în acel contract, bineînţeles că noi îi vom sancţiona. Dacă banca va contesta în instanţă, instanţa va decide cine are dreptate”, a arătat Pîrvu.

Preşedintele ANPC nu a putut preciza cuantumul exact al amenzii primite de Bancpost la acel moment, afirmând că este o sancţiune mai veche.

„Însă nu neapărat amenda este importantă. Sunt situaţii în care dăm avertisment, dar luăm alte măsuri. Noi putem lua măsuri prin care să suspendăm anumite lucruri, dăm întreruperi de activitate, sunt alte măsuri pe care le putem da. Deci nu doar amenda este importantă, ci măsura pe care o putem da. Aşa a fost şi în acest proces verbal. Măsura a fost de înlăturare a acelei clauze abuzive. Dacă dădeam doar amendă, această clauză rămânea în continuare, operatorul economic îşi plătea amenda, iar consumatorii rămâneau în continuare cu dobânzile plătite în plus. Prin modul în care s-a întocmit acest proces verbal, s-a emis acea măsură. Instanţa a hotărât că noi avem dreptate şi că acea măsură trebuie înlăturată din contractele de credit”, a continuat el.

Totodată, oficialul ANPC a arătat că, din luna august, consumatorii găsesc postate pe site-ul autorităţii, în fiecare lună, toate comisioanele din sistemul bancar din România.

„Băncile ne transmit lunar toate aceste comisioane, şi urmărim, pe viitor, ca aceste informaţii să fie postate direct de către reprezentanţii băncilor”, a mai arătat Pîrvu.

Bancpost a mai fost în vizorul ANPC şi în alte cazuri. La începutul lunii august, autoritatea a anunţat că a amendat Bancpost cu 150.000 lei şi a decis că banca trebuie să restituie clienţilor dobânzile şi penalităţile calculate şi reţinute timp de aproape zece ani, în perioada iulie 2008 – martie 2018, pentru întregul portofoliu de credite cesionat către EFG New Europe Funding II B.V.

„La data de 06.08.2018, ANPC a sancţionat contravenţional Bancpost S.A. cu amendă în valoare de 150.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind practicile comerciale incorecte conform Legii 363/2007, cât şi pentru afectarea intereselor economice ale consumatorilor, conform O.G. 21/1992(r2). Astfel a fost aplicată măsura complementară „Restituirea sumelor de bani percepute nejustificat pentru întreg portofoliul de credite cesionat de către Bancpost S.A (fie direct, fie prin intermediul altor societăţi, respectiv EFG New Europe Funding II B.V., Eurobank Ergasias S.A. etc. fără a ne limita) reprezentând dobânzi, dobânzi penalizaloare, penalităţi calculate şi reţinute în perioada 11.07.2008-27.03.2018, când cesionar a fost EFG New Europe Funding II B.V. (actuala ERB New Europe Funding II B.V.)”, precizează ANPC.

Banca a contestat în instanţă această sancţiune.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Otopeni, mai scump decât Heathrow: cât te costă cu adevărat să mănânci în aeroportul din România, față de Londra, Madrid sau Roma
Capital.ro
Taxă obligatorie pe toate drumurile din România. Șoferii, amendați dacă achită după termenul impus
Playtech.ro
Cât costă să ridici un garaj din cărămidă sau BCA? Costurile complete
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai