Bani de la stat pentru fermieri! Vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 50.000 de euro. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Micii fermieri vor beneficia de un ajutor financiar semnificativ din partea statului român. Este vorba despre fonduri venite prin programul ”DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni”, program inclus în Planul Național Strategic (PNS)
Alina Costache
05 dec. 2022, 14:23
Bani de la stat pentru fermieri! Vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 50.000 de euro. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Bani de la stat pentru fermieri. Fermele mici vizate de acest program sunt definite ca fiind exploatații agricole cu o dimensiune economică între 4.000 euro SO și 11.999 euro SO, în acest segment încadrându-se o mare parte dintre fermele din România. În cazul exploatațiilor zootehnice de creștere a animalelor din rasele autohtone sunt eligibile exploatațiile cu dimensiunea economică de minimum 2.000 euro SO, scrie agro-tv.ro

Bani de la stat pentru fermieri. Criterii de eligibilitate

Pentru a accesat acest program, trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii:

  • Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică cuprinsă între 4.000 și 11.999 euro SO, respectiv 2.000 și 11.999 euro SO pentru fermele zootehnice populate cu rase autohtone;
  • Solicitantul prezintă un plan de afaceri în care prezintă situația exploatației și obiectivele pe 3 ani;
  • Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA (după caz), anterior depunerii cererii de finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicită sprijin prin prezenta intervenție;
  • Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției;
  • Investițiile în procesarea de la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente, vor reprezenta o componentă secundară a proiectului (din punct de vedere financiar);
  • În cazul în care proiectul prevede investiții în echipamente de irigații la nivelul fermei acestea sunt eligibile doar dacă, îndeplinesc condițiile specificate în art 74 din Reg. (UE) nr. 2115/2021, iar la nivelul proiectului, este demonstrat faptul că:

a) în urma evaluării ex-ante, investiţia asigură posibile economii de apă de minimum 10%:

b) în cazul în care investiţia afectează corpuri de apă subterană sau de suprafaţă care au fost identificate ca nesatisfăcătoare în planul coresupunzător de management al bazinului hidrografic din motive legate de cantitatea de apă, este realizată o reducere efectivă a utilizării apei de minimum 50% din posibilele economii stabilite la punctul a) sau în conformitate cu procentul stabilit de autoritatea competentă (dacă este cazul), care să contribuie la atingerea stării bune a acelor corpuri de apă.

Potrivit documentului publicat de Ministerul Agriculturii, sprijinul public nerambursabil maxim din fonduri europene pentru micii fermieri este de 50.000 EURO/proiect, cu o intensitate de maximum 85% din costurile eligibile. Linia de finanțare ar urma să fie deschisă doar pe parcursul anilor 2025 și 2026.

Citeste si Se dau bani de la stat. Veste excelentă pentru 800.000 de români. Majorări-record

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Remi, în lacrimi, la Insula Iubirii! Ce vrea să îi dea cadou lui Narcis, ispita cu care a fost înșelat
Fanatik.ro
Andrei Vochin a văzut „Bătrânul și marea” în FCSB – Rapid 4-1: „Reghecampf a întinerit bătrânii, Rapid și-a îmbătrânit tinerii!”
Capital.ro
Când trebuie depus dosarul de pensionare ca să nu pierzi bani. Ce prevede legea pentru viitorii pensionari
Playtech.ro
De ce te trezești aproape în fiecare noapte la aceeași oră. Ce se întâmplă, de fapt, în organism
Adevarul
Regizorul documentarului „Delta Sălbatică”, după cinci ani de filmări: „Natura și-a regizat singură filmul. Avem scene de blockbuster, dramă și comedie”
wowbiz.ro
Fiul Mădălinei Apostol, acuzații grave după moartea mamei sale. Tony susține că mai multe bunuri de valoare au dispărut și le cere celor implicați să le înapoieze
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impozitele pe case ar putea deveni de cinci ori mai mari, în 2027! Ce prevede reforma propusă de noul Executiv
iamsport.ro
Uluitor! S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: 'Dacă nu chiar peste'
MediaFlux
Omenirea ar putea dispărea până în anul 2100. De vină, un eventual conflict nuclear și utilizarea malițioasă a AI. Ce ne rezervă viitorul?
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT