Bani de la stat pentru românii cu maşini vechi. Înscrierile au început pe 30 aprilie 2025

Programul Rabla 2025 a fost lansat oficial, miercuri, 30 aprilie 2025, şi vine cu o serie de modificări esențiale față de edițiile anterioare. Scopul principal este reducerea poluării prin înlocuirea vehiculelor vechi cu unele noi şi mai prietenoase cu mediul.
Filip Stan
30 apr. 2025, 22:14
Bani de la stat pentru românii cu maşini vechi. Înscrierile au început pe 30 aprilie 2025
Bani de la stat pentru românii cu maşini vechi. Înscrierile au început pe 30 aprilie 2025

Românii cu maşini vechi primesc bani de la stat în cadrul Programului Rabla 2025. Finanțările ajung până la 37.000 de lei pentru vehiculele electrice și până la 120.000 de lei pentru instituții publice, scrie Capital.

Pentru persoanele fizice, înscrierea se face exclusiv online, prin intermediul platformei puse la dispoziție de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), nemaifiind necesară implicarea dealerilor auto în procesul de înscriere.

Producătorii auto care doresc să participe în cadrul programului Rabla Clasic și Rabla Plus pot depune dosarele de validare în perioada 30 aprilie – 7 mai 2025, tot în format digital. Aceștia trebuie să îndeplinească cerințe stricte, cum ar fi semnătura electronică, documente fiscale actualizate și dovada calității de constructor sau importator autorizat.

Programul Național de Înnoire a Parcului Auto, cunoscut publicului sub numele de Rabla, a început, miercuri, 30 aprilie 2025, iar perioada de înscriere se va încheia pe 7 mai 2025, la ora 23:59. Validarea se va realiza exclusiv prin intermediul platformei informatice disponibile pe site-ul oficial al AFM.

Citeşte şi: O nouă taxă pentru proprietarii de case şi apartamente. Amenzile pentru neplată sunt imense

Rabla 2025 vine cu un pachet consistent de modificări, atât în ceea ce privește procedura de aplicare, cât și criteriile de eligibilitate.

„Ca noutate în ediția din acest an, înscrierea solicitanților persoane fizice se va face exclusiv prin aplicația informatică pusă la dispoziție pe site-ul AFM, fără a mai fi necesară implicarea producătorilor auto. În plus, una dintre modificările importante în programul de anul acesta este excluderea de la finanțare a autovehiculelor echipate cu motoare diesel. Un element de noutate îl reprezintă și prelungirea perioadei de monitorizare la 18 luni, ceea ce ne va permite să urmărim mult mai atent îndeplinirea obiectivelor programului”, a declarat Florin Bănică, președintele AFM.

Programul oferă sprijin financiar diferențiat, în funcție de tipul de vehicul achiziționat:

  • 37.000 de lei pentru autovehicule 100% electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 de lei pentru plug-in hibride sau motociclete electrice;
  • 12.000 de lei pentru hibride clasice (fără încărcare la priză);
  • 10.000 de lei pentru mașini pe benzină, GPL, GNC sau motociclete convenționale;
  • până la 120.000 de lei pentru instituții publice sau autorități locale care achiziționează vehicule electrice sau hibride plug-in.

Citeşte şi: Anunţul zilei pentru clienţii PPC, fostul ENEL. Ce trebuie să ştie despre facturile din luna mai

Pentru a fi validați, producătorii trebuie să depună un dosar complet în format electronic, care să includă, printre altele:

  • cererea de validare semnată cu semnătură electronică calificată;
  • acte de identitate și documente de reprezentare legală;
  • certificate fiscale privind obligațiile la bugetul de stat și local;
  • dovada calității de constructor, importator sau reprezentant autorizat;
  • certificat constatator emis de Registrul Comerțului, valabil la data depunerii;
  • dovada existenței unui cont deschis la Trezoreria Statului.

Aceste măsuri sunt aliniate direcției strategice a României privind reducerea emisiilor de carbon și promovarea mobilității verzi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT